Pedepse derizorii pentru doi polițiști care dădeau permise pentru bani și favoruri sexuale

Pedepse derizorii pentru doi polițiști care dădeau permise pentru bani și favoruri sexualeUn proces care se întinde de 3 ani și jumătate la Tribunalul Covasna, cu termene peste termene pentru audiat martori și ascultat înregistrări, s-a încheiat, în ziua de 4 februarie, cu niște pedepse absolut derizorii comparativ cu gravitatea faptelor. Și nu este vorba despre orice fel de fapte, ci despre ”lansarea” spre volan a unor așa-ziși șoferi, care nu citiseră nici legislația și nu aveau nici deprinderile necesare pentru a se descurca în trafic.

Așadar, niște adevărați domni responsabili – Adrian Costel Anton și Ilie Cristian Filip, polițiști din Neamț, detașați temporar, cu tot cu năravuri, în Covasna -, în parteneriat cu doi instructori auto, au schimbat criteriile de acordare a permiselor auto, în funcțiile de nevoile lor. Și pentru 6 fapte de luare de mită și folosirea funcției în scop sexual, plus abuz în serviciu, Adrian Anton a primit doar 2 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare și 90 de zile de muncă în folosul comunității. Vreme de 4 ani, cât a fost stabilit termenul de supraveghere, Adrian Anton are niște obligații și, desigur, dacă săvârșește o nouă infracțiune, execută și pedeapsa suspendată. În plus, timp de doar doi ani el nu mai are voie să fie examinator.

Ilie Cristian Filip a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 3 ani, și 60 de zile de muncă în folosul comunității. La rândul lor, instructorii auto Gabor Koter și Laszlo Gal Elemer au fost condamnați la pedepse de 1 an și 4 luni și, respectiv, 1 an și 7 luni de închisoare, tot cu suspendare.

Instanța a mai decis să confiște șpaga. Și merită să afăm ”mercurialul”: ”Dispune confiscarea specială a sumelor primite de inculpaţi cu titlu de mită, după cum urmează: – de la inculpatul Anton Costel Adrian a sumei totale de 4.235 lei şi 1.100 euro, din care: 400 lei primiţi de la Nagy Gyula, 150 lei primiţi de la Striblea Mihai Constantin, 100 lei primiți de la Colț Ciprian Ștefan, 250 lei primiți de la Istrate Remus, 200 lei primiți de la Lingurar Valentin, 50 euro primiți de la Finta Iistvan Jeno, 50 euro primiți de la Dinco Marius Lucian, 500 euro primiți de la Csaki Ibolya, 250 euro primiți de la Benko Eva, 1.035 lei primiți de la Nyiko Kovacs Eva, 1.100 lei primiți de la Pozna Emese, 250 euro primiți de la Lukacs Imre şi 1.000 lei primiți de la Szocs Janos), şi – de la inculpatul Filip Ilie Cristian a sumei totale de 3.135 lei şi 500 euro, din care: 250 euro primiți de la Benko Eva, 1.035 lei primiți de la Nyiko Kovacs Eva, 1.100 lei primiți de la Pozna Emese, 250 euro primiți de la Lukacs Imre şi 1.000 lei primiți de la Szocs Janos. În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.pr.pen., cu aplicarea art. 291 alin. 2 C.pen., dispune confiscarea specială a sumelor primite de inculpaţi pentru trafic de influenţă, după cum urmează: – de la inculpatul Koter Gabor suma totală de 2.320 lei, din care: suma de 2.200 lei primită de la Szocs Janos şi 120 lei, c/v sticlei de coniac, primită de la investigatorul sub acoperire Oroş Ştefan, şi – de la inculpatul Gal Elemer Laszlo suma totală de 2.000 euro, din care: 1000 euro primiți de la Lukacs Imre și 1000 euro primiți de la Csaki Ibolya”.

Poate cea mai importantă parte a sentinței rezidă în faptul că cele 14 permise obținute contra cost, indiferent de cost, au fost anulate. Iar partea tristă a sentinței este cea în care sunt enumerate o sumedenie de CD-uri și de DVD-uri cu înregistrări audio-video, care desigur pot face deliciul amatorilor de cancan, dar care în fapt demostrează câtă muncă au făcut anchetatorii ca să probeze ”activitatea” examinatorilor auto și a instructorilor. Și totul, pentru niște pedepse derizorii, care mai pot fi schimbate doar la Curtea de Apel Brașov, care va pronunța hotărârea definitivă.

C.M.

 

 

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...