busuioc perna bobotaza 19020000Vasile Viorel Uță (50 de ani) din comuna Ceahlău, a ”comis-o” din nou, în ziua de 15 noiembrie, în stilu-i caracteristic. Dimineață, pe la ora 9,30, el i-a atacat pe preotul și pe dascălul din sat, care mergeau cu aghiazma de Postul Crăciunului pe la casele oamenilor. I-a bătut bine, cu pumnii și picioarele, dar și cu o scândură, după care i-a luat preotului crucea și a fugit. Polițiștii din Ceahlău, în colaborare cu cei din Harghita, au reușit să-l localizeze și să-l prindă în localitatea Corbu, din județul Harghita. Uță a fost reținut sub acuzațiile de lovire, tâlhărie calificată și împiedicarea exercitării libertății religioase. Astăzi, 16 noiembrie, Uță va fi prezentat în fața unui procuror, cu propunerea de arestare preventivă. Având în vedere realizările lui din trecut, are șanse foarte mari să primească un mandat de 30 de zile.

Ultima condamnare a lui Viorel Uță datează din anul 2017, când a primit 2 ani de închisoare pentru că a bătut un consilier local și i-a distrus mașina, detalii aici. (C.M.)

Pentru acuratețea informațiilor, iată și comunicatul Poliției:

Acţiunea profesionistă a poliţiştilor nemţeni şi reacţia pe măsură a poliţiştilor harghiteni au condus la prinderea şi reţinerea unui recidivist de 50 de ani, bănuit de comiterea unor grave infracţiuni.

La data de 15 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizaţi despre faptul că doi bărbaţi de 39 si de 23 de ani, ambii din Ceahlău, ar fi fost loviţi de către un bărbat de 50 de ani. Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului, a rezultat faptul că bărbatul, de 50 de ani, din Ceahlău, i-ar fi lovit pe cei doi (un preot şi dascălul acestuia, ambii din cadrul unei Bisericii din Ceahlău), în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu conform obiceiurilor creştineşti, după care l-ar fi deposedat pe bărbatul de 39 de ani de instrumentarul religios. În urma comiterii infracţiunilor,  bărbatul s-a deplasat cu un autovehicul pe DN 15 spre Borsec, judeţul Harghita.

Imediat, poliţiştii nemţeni i-au alertat pe colegii din Harghita care au reacţionat prompt, astfel încât cel în cauză a fost depistat şi imobilizat în localitatea Corbu. Bărbatul, cunoscut cu antecedente penale pentru comiterea de fapte cu violenţă, a fost predat echipei de profesionişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Neamţ, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lovire sau alte violenţe şi împiedicarea exercitării libertăţii religioase. Astăzi, poliţiştii îl vor prezenta Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, cu propunerea de luare a unei măsuri privative de libertate.

 

 

 

Articolul precedent42 de mediciniști din Neamț la rezidențiatul din 18 noiembrie
Articolul următorAvertisment de la poliție: șoferii prinși beți în trafic se ”trezesc” la arest
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

4 COMENTARII

  1. (…) E puțin 30 de zile. Până și copiilor din sat le e frică de el, todată ziua se ceartă, înjură, amenință, ……

  2. Îmi pare rău de părintele Fabia și de dascăl ca sunt oameni și ei.Însă ,Uta are dreptatea lui.
    Se spune ca banul e “ochiul dracului” .Ce căuta preotul prin sat ?În alte părți ale tarii ,creștinul se duce la biserica pt agheasma nu cheamă popa sa îi de-a bani.

Comentariile sunt închise.