DSP Neamţ: Un nou control la Spitalul Roman

spital roman

Inspectorii DSP Neamţ vor demara, săptămâna viitoare, o nouă acţiune de control la Spitalul Roman, asemenea celei din luna martie. În primăvară, verificările s-au soldat cu mutarea unor secţii din spital, pentru a se face lucrări de igienizare. În această toamnă, inspectorii DSP Neamţ vor verifica toate unităţile spitaliceşti din judeţ, printre care şi Spitalul Roman şi Spitalul de Psihiatrie “Sf. Nicolae” Roman, pentru a verifica dacă există stocuri de materiale de curăţenie, dacă sunt respectate circuitele funcţionale şi controlul infecţiilor nosocomiale, precum şi condiţiile igienico-sanitare.

Controlul va fi derulat până pe 24 octombrie, fiind coordonat de Ministerul Sănătăţii. Este vorba despre acelaşi tip de control care a fost efectuat şi în primăvara acestui an. În luna martie, neregulile privind igiena descoperite în clădirile unde funcţionau secţiile Psihiatrie, Dermatologie şi Boli Infecţioase au impus mutarea unor secţii din spital, astfel încât să se poată face curăţenie în acele spaţii. Între timp, recomandările au fost puse în practică, iar, în acest moment, secţia de Boli Infecţioase a fost mutată la cel de-al doilea etaj al clădirii unde funcţionează Pediatria, iar Dermatologia a fost mutată la etajul 4 al clădirii Spitalului Nou.

“Urmează să facem curăţenie acolo unde au fost cele două secţii proaspăt mutate, pentru ca, apoi, să aducem aici Psihiatria, deoarece acolo sunt problemele cele mai mari de igienă”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul Spitalului Roman. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...