DSP anunță că există și face controale încrucișate în spitale

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț au anunțat că, în luna martie, spitalele județului vor avea parte de controale încrucișate, așa cum se întâmplă în fiecare an. „Sunt cotroale tematice care vor începe în 2-3 săptămâni. DSP Neamț va face verificări la unități medicale din alt județ, iar la Neamț vor veni să facă verificări din alte județe. Deocamdată nu știm cine va face controale în județul nostru”, a precizat Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt al DSP Neamț. Anul trecut au fost verificate 367 unități sanitare cu paturi. Pentru deficiențele constatate în cadrul controalelor au fost aplicate 626 de sancțiuni contravenționale. Din analizele rapoartelor transmise s-au evidențiat, cu frecvență ridicată următoarele neconformități:

– 212 (57,4 %) din unitățile sanitare controlate, funcționează în baza ASF, pentru care au fost elaborate Planuri de conformare;

– nu se asigură o stare igienico – sanitară corespunzătoare în 63 de unitățí controlate (pavilioane, pereţi, uşi, plafoane) şi nu pot fi asigurate circuite funcționale corespunzătoare în 85 de spitale, (flux unidirecţional);

– nu se asigura echipamentele pentru tratarea prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor periculoase din incintă în 308 (83%) unității sanitare controlate;

– în 215 (67,8%) din totalul unităților controlate;

– nu se asigură suprafaţa minimă pe pat, saloanele sunt subdimensionate/ supraaglomerate, în 129 (35%) din totalul de unități controlate,

– nu se respectă structura funcţională şi circuitele funcţionale pentru blocul alimentar, în 160 (43,3%) din totalul de unități controlate etc. (T. Marian)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...