afis draghia

Editura Adenium lansează ediția reeditată a cărții „Dragoste n-are plural”, semnată de Vladimir Drăghia.  În data de 20 septembrie 2014 va avea loc lansarea cărții în cadrul Târgului de carte Libris, în standul Librăriei Humanitas, începând cu ora 16, la Galeria de Artă Modernă.
La eveniment vor participa: autorul Vladimir Drăghia, jurnalistul Andrei Giurgia și directorul revistei de cultură contemporană TIMPUL, Daniel Șandru. Vladimir Drăghia ni se confesează cu toată sinceritatea într-un volum de poeme care cântărește exact 21 de grame. Sunt niște note târzii din bătăi de inimi vii, prin care autorul creionează convingerea absolută care, de altfel, dă titlul cărții. 40 de poezii despre dragoste, fiecare fiind însoțită de ilustrații inedite, semnate de Andra Iulia Margină.
Mai multe despre acest proiect editorial pe www.dragostenareplural.ro. Cunoscut ca actor, producător și sportiv de performanță, Drăghia este în centrul atenției prin proiectele în care s-a implicat (emisiuni și seriale TV, campanii de responsabilitate socială, reclame TV, imagine branduri). (Z.C.H.)

Articolul precedentȘcolile din Târgu-Neamț, pregătite pentru noul an școlar
Articolul următorProspecţiuni îi asigură pe nemțeni că orice colaborare cu echipele de prospectare nu va afecta subvențiile APIA