Dr. Ioan Lazăr: ”Să ne păzească Dumnezeu de o nenorocire ca aceea de la București”

iacoban lazar verzeaDupă ce pregătirea (sau, mai degrabă, lipsa acesteia) în cazul unor situații de maximă urgență a ținut discuțiile din piața publică, ca urmare a tragediei din clubul „Colectiv”, conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a organizat astăzi, 16 noiembrie, o conferință de presă pentru a lămuri cât de pregătită și capabilă este cea mai mare unitate spitalicească din județ, pentru a interveni și a face față unei situații de acest gen.

Concluzia managerului Ioan Lazăr poate părea cinică, dar este cât se poate de realistă și, de apreciat, sinceră: ”Să ne păzească Dumnezeu!”

Dr. Ioan Lazăr a subliniat că Spitalul Județean are proceduri, aparatură și personal cât să facă față unei situații de acest gen, dar de amploare mică spre foarte mică. În cazul uneia similare celei de la „Colectiv”, spitalul ar fi depășit, fiind doar o unitate județeană, de urgență.

”Niciun spital din România nu este pregătit la ora actuală să primească arși și să-i trateze conform ultimelor tehnici de specialitate. Ministerul Sănătății a anunțat că urmează să înființeze centre de arși în fiecare centru universitar, urmare a tragediei de la București. Înființarea unui centru de acest gen în fiecare județ ar presupune nu doar costuri foarte mari, ci s-ar lovi în primul rând de lipsa unor medici pregătiți. Noi, ca Spital Județean de Urgență, în cazul unor probleme care implică doar arși – nu și inhalare de substanțe toxice sau arsuri ale căilor aeriene – nu vom putea face față decât dacă arsurile sunt până la 20%. Ce depășește 20%, sunt cazuri pe care le trimitem la Iași. Să sperăm că o să ne păzească Dumnezeu de o nenorocire ca aceea de la București”, a declarat dr. Ioan Lazăr. (D. OSTAHIE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...