Dr. Alexandru Pătraşcu – singur în cursa pentru şefia Spitalului Târgu Neamţ

Dr. Alexandru Pătraşcu - singur în cursa pentru şefia Spitalului Târgu NeamţPe 23 septembrie va avea loc concursul pentru funcţia de manager al spitalului orăşenesc Sf. Dimitrie din Târgu Neamţ. ultima zi de depunere a dosarelor de înscriere la concurs fiind vineri, 18 septembrie, ora 15. Singurul care şi-a depus dosarul la concurs este actualul manager interimar, dr. Alexandru Pătraşcu.

Acesta şi-a motivat candidatura şi principalele obiective pentru spitalul din Târgu Neamţ: „Vreau să demonstrez că se poate schimba mentalitatea personalului din spital cu privire la faptul că poate creşte adresabilitatea în ceea ce priveşte atitudinea şi compasiunea faţă de pacient. Îmi doresc să creştem condiţiile de cazare şi confort ale pacienţilor şi să finalizăm proiectele deja începute, care vor creşte paleta de servicii medicale şi vor eficientiza activitatea medicală. Ca principale obiective pentru următorii patru ani amintesc atragerea medicilor tineri din mai multe ramuri medicale, crearea unei echipe unite şi competente, pentru realizarea proietelor pe care mi le-am propus. Vreau să mulţumesc domnului primar Daniel Harpa şi tuturor colegilor, pentru sprijinul acordat în cele şase luni de interimat”.

Despre înscrierea la concurs a doctorului Alexandru Pătraşcu, primarul Daniel Harpa ne-a declarat: „Domnul dr. Pătraşcu a avut tot timpul susţinerea mea şi o va avea şi în continuare. Indiferent cine a fost sau va fi manager la spital, interesul meu este ca spitalul să aibă tot ce-i trebuie şi în acest sens prioritatea mea au fost investiţiile şi calitatea serviciilor medicale. Îi urez mult succes şi să se bazeze pe mine în continuare că îi voi fi un partener serios în ceea ce priveşte investiţiile în spital”.

C.T. STURZU

Autor:

Ultima ora

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Adolescenți reținuți după ce au forțat intrarea într-o cabană și au plecat cu mai multe bunuri

Doi adolescenți din comuna Păstrăveni, au fost reținuți de...

Știre actualizată. Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...