Pompierii militari au avut două misiuni de deblocare a ușilor unor apartamente din Piatra-Neamț, în seara de 20 martie. Primul apel făcut la 112 anunța că o persoană, în vârstă de 72 de ani, n-a mai fost văzută de câteva zile și nici nu răspunde la telefon.
“La adresa indicată de apelant, s-au deplasat 3 pompieri militari cu o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamţ”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. “Salvatorii au pătruns în apartamentul aflat la etajul 4, prin forţarea uşii de la intrare, utilizând echipamentele de descarcerare. Persoana de 72 de ani a fost găsită căzută pe pardoseală, în stare de conştienţă, fiind predată echipajului SAJ prezent la locul intervenţiei”.
În al doilea caz, anunțat la ora 21:47, nu s-a mai putut face nimic. După ce-au pătruns în apartamentul situat la etajul 2, pompierii au constatat că proprietarul era decedat în bucătărie. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă, în vederea stabilirii cauzei decesului. (C.M.)