Două profesoare din Roman au luat 10 la Definitivat

Două cadre didactice Neamț au primit notă maximă la proba scrisă a Examenului Național de Definitivare în Învățământ, sesiunea 2017. Acestea sunt Anișoara Escu, în vârstă de 31 ani, profesoară de chimie industrială la Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman și Eliza Sandu, în vârstă de 25 de ani, care predă limba și literatura română la Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman.

Două profesoare din Roman au luat 10 la DefinitivatProfesoara Anișoara Escu face de trei ani naveta Iași-Roman. „E greu, dar m-am obișnuit, deja este al treilea an de când predau la Petru Poni. Pregătirea pentru acest examen am început-o din luna ianuarie. Subiectele mi s-au părut ușoare, dar nu mă așteptam să iau notă maximă. Știam că am scris bine, dar nu credeam că o să primesc chiar nota 10. M-am mai înscris o dată la Examenul de Definitivare, dar m-am retras”.

Două profesoare din Roman au luat 10 la DefinitivatÎnscrisă pentru prima oară la Definitivat, Eliza Sandu spune că subiectele i s-au potrivit mănușă. „M-am pregătit serios și iată că a venit și răsplata. Mă așteptam să primesc o notă între 9 și 10, dar chiar la 10 nu m-am gândit. De doi ani sunt în învăţământ. Anul trecut am predat limba engleză, iar anul acesta predau limba şi literatura română”.

La polul opus s-au aflat profesorii Felicia Mihai (nota 2,05, Grădinița „Cristos Rege”), Adina Druțu (nota 2,85, CSEI Târgu Neamț) și George Ciocoiu ( nota 3,1, Școala Ruginoasa).

Spre deosebire de ediția trecută, rezultatele sunt mai slabe.

„Județul Neamț înregistrează în acest an un procent de promovabilitate de 56%, inferior celui de anul trecut, care a fost de peste 65%. Este un procent care mă nemulțumește”, a spus prof. Viorel Stan, inspector școlar general al ISJ Neamț.  (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

10 persoane din azilele din Bihor, relocate la Complexul de Servicii Sociale Păstrăveni

10 persoane, din care opt bărbați și două femei,...

Scandaluri violente în Neamț. Doi bărbați au fost reținuți

Două acte de violență petrecute la sfârșitul săptămânii în...

Cod galben de vijelii, ploi și grindină în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 7 iulie,...

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

Scandaluri violente în Neamț. Doi bărbați au fost reținuți

Două acte de violență petrecute la sfârșitul săptămânii în...

Cod galben de vijelii, ploi și grindină în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 7 iulie,...

În atenția conducătorilor auto care tranzitează Bicazul!

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a anunțat...

Primele rezultate la BAC – 7 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Primele rezultate pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...