Știre actualizată. Două maşini s-au ciocnit la Petricani, una a ajuns într-un stâlp

Actualizare: Poliţiştii au stabilit că un bărbat de 59 de ani, din Piatra-Neamţ, nu s-a asigurat la plecarea de pe loc, a pătruns pe contrasens, iar maşina condusă de el s-a ciocnit de un autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, din Petricani. Ambii şoferi au fost testaţi. Tânărul nu consumase alcool, în schimb bărbatul de 59 de ani avea o concentraţie de pesoe 0,9 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Știre inițială: Două autoturisme s-au ciocnit astăzi, 9 iunie, în localitatea Petricani, iar după impact una din maşini a ajuns într-un stâlp de electricitate, pe care l-a înclinat. Iniţial, martorii care au sunat la 112 au spus că unul dintre şoferi este încarcerat, însă ulterior bărbatul a putut fi scos din autoturism de participanţii la trafic. Nu era grav rănit şi a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Celălalt şofer nu acuza niciun fel de dureri, însă echipajul de pe ambulanţa care s-a dus la locul accidentului încerca să-l convingă că e mai bine să meargă la spital pentru un control. La locul accidentului s-a deplasat şi o echipă de intervenţie din cadrul companiei de electricitate. Vom reveni cu detalii.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...