Ieri, 6 martie, în jurul orei 15:42, a luat foc o fânărie din localitatea Dumbrava, comuna Timișești. Pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț au fost alertați să intervină pentru stingerea incendiului ce se manifesta generalizat la adăpostul pentru furaje, punând în pericol anexele gospodărești din apropiere și locuința.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Au ars aproximativ 500 kg de plante furajere, 30 de baloți de fân, 6 ml de gard și construcția din lemn cu suprafața de aproximativ 30 mp.
Din fericire, nu au fost victime. Din primele cercetări la fața locului, jocul copiilor cu focul a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.
Un alt incediu a avut loc, în această dimineață, în jurul orei 04:10, la o magazie și un adăpost pentru animale din comuna Gherăești. Pompierii din cadrul Detașamentului Roman au intervenit cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Gherăești. Incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească cu posibilitatea propagării la alte două case aflate în imediata vecinătate.
Au ars: acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 100 mp, bunuri marteriale din interiorul magaziei, aproximativ două tone de cereale și 70 de pui.
Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.
A.C.