accident isuDouă autoturisme s-au ciocnit astăzi, 11 septembrie, la Cordun și două femei au suferit mai multe traumatisme după ce mașina în care se aflau a fost proiectată în șanț. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, paramedici și polițiști. Cele două victime au fost transportate la CPU Roman.

„Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Tămășeni, conducea un autoturism pe drumul județean 201 C, în afara localității Cordun, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din Tămășeni, care se deplasa în fața sa, pe același sens de mers. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat agent Georgiana Pușcașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Pompierii romașcani au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD-TIM și de prim ajutor.

Angela Croitoru

Articolul precedentPanică după ce acoperișul unei case a luat foc
Articolul următorUn nemțean a provocat un accident cu trei victime, în județul Suceava