Două ambulanțe blocate în nămeți, în zona Roman

Două ambulanțe au rămas blocate în nămeți, în această dimineață, în drum spre doi pacienți care au sunat la 112. Pe la ora 3 au fost făcute solicitările, iar cele două echipaje care au fost trimise de la Roman n-au mai putut ajunge la pacienți și au cerut, la rândul lor, ajutor de la pompieri.

Echipajele au sunat imediat și au solicitat intervenția militarilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. A fost trimisă șenilata care a preluat pacientul cu epistaxis de la Slobozia și pacientul cu pneumopatie de la Văleni. Amândoi pacienții erau conștienți, bărbatul cu hemoragie nazală pe fond de hipertensiune a primit primul ajutor și au fost transportați la CPU de la Spitalul Municipal Roman. Nu s-a întârziat foarte mult”, declară asistenta șefă Luminița Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț.

Un echipaj cu 3 pompieri a intervenit cu autofreza la Slobozia (comuna Boghicea), pe DJ 207A și un alt echipaj cu o autospecială și șenilata au acționat pe DJ 157A la Cârlig (comuna Văleni). (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

79 de percheziții DIICOT pentru acuze de grup infracțional și contrabandă

Procurorii DIICOT au descins pe 13 august în 79...

Neamț. Un conflict între concubini s-a încheiat cu o lovitură de cuțit

Un bărbat a fost înjunghiat de concubina sa în...

Bacău. Dezastru ecologic pe albia râului Siret – exploatări ilegale și depozitări masive de deșeuri

Au fost descoperite „exploatări ilegale, depozitări masive de deșeuri...

Suceava. Accident în Poiana Stampei. Un bărbat a rămas încarcerat

Un accident în care au fost implicate două autoturisme...

Fostul primar al comunei Zănești, păstrat sub control judiciar

Trimiterea în judecată a lui Ioan Filip, fostul primar...

Suceava. Accident în Poiana Stampei. Un bărbat a rămas încarcerat

Un accident în care au fost implicate două autoturisme...

Fostul primar al comunei Zănești, păstrat sub control judiciar

Trimiterea în judecată a lui Ioan Filip, fostul primar...

Bacău. Incendiu la un depozit de material lemnos

Un incendiu izbucnit în noaptea de 12 spre 13...