Două accidente cu şoferi beţi, unul a plonjat într-un râu

Două accidente cu şoferi beţi, unul a plonjat într-un râuIeri, 3 noiembrie, două accidente au fost provocate de şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului, la diferenţă de 3 ore, primul în comuna Brusturi, celălalt în Roman.

Un şofer în vârstă de 52 de ani, din Bogdăneşti, Suceava, într-o curbă periculoasă pe DN 15 C, în satul Târzia, a pierdut controlul volanului şi a  plonjat în albia râului Târzia. Aparatul etilotest a indicat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din fericire pentru el, apa a atenuat impactul şi nu a suferit răni grave.

Poliţiştii i-au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Trei ore mai târziu, pe strada Dumitru Martinaș din Roman, un şofer în vârstă de 46 de ani, din Cordun, cu mari problem de coordonare din cauza celor 0.81 mg/l alcool pur, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Roman, ce circula din sens opus, regulamentar.

Nici în acest caz nu au fost victime, doar avarii la autoturisme, iar poliţiştii i-au deschis şoferului beat dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora