În cadrul unei acțiuni organizată de Biroul Rutier Roman și reprezentanți ai RAR Neamț, sâmbătă, 9 iulie, a fost depistat în trafic, pe strada Ștefan cel Mare din Roman, un șofer din Iași, care deținea documente false de Inspecție Tehnică Periodică. La verificarea stării tehnice a autoturismului, inspectorii RAR au constatat numeroase deficiențe.
“Deși în documente, inspecția tehnică periodică era înscrisă ca fiind efectuată la data de 9 iulie a.c., reprezentanții RAR au constatat că aceasta nu este valabilă. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare al autovehiculului”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic. Acesta va răspunde și pentru nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică, care este sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, “dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice” (art 340 din Codul Penal). (Angela Croitoru)