Mai mulți consilieri locali ai PNL Piatra Neamț s-au organizat pe Facebook să adune ajutoare pentru cei din Farcașa, năpăstuiți de ploile din ultimele zile. Acțiunea liberalilor s-a bucurat și nu prea de apreciere pe rețeaua de socializare, însă, când a venit vorba de lucruri concrete, imaginea încăperii în care ar fi trebuit să se adune donațiile spune mai multe decât ar putea orice cuvânt:
”Noi am dus duminică, 1 iulie, cât am reușit să adunăm și să achiziționăm. Am dus la Farcașa apă, pâine și conserve, dar, pe lângă mâncare și apă, este nevoie și de matariale de construcții. A fost pus la dispoziție un depozit în clădirea Mall Forum Center. Cine vrea să facă donații poate duce acolo tot ceea ce donează. Deși este situația care este, oamenii, deocamdată, nu par interesați”, a declarat Romel Bârjoveanu.
În același context, sâmbătă, 30 iunie, conducerea Primăriei Piatra Neamț a trimis către Primăria Farcașa 51 de seturi – saltele, pături și lenjerii. Potrivit primarului Dragoș Chitic, respectivele seturi au fost luate din stocul pentru situații de urgență al Primăriei Piatra Neamț și au fost date cu titlu de împrumut comunei Farcașa (E.C.)