Donație Iordache Olteanu, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

biblioteca kirileanu varaBiblioteca Judeţeană „Kirileanu” a primit, de curând, o nouă donaţie de carte, din partea familiei regretatului poet nemţean Iordache Olteanu, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de cultură. Cele aproximativ 1.000 de volume, din domeniul literaturii, vor ajunge la cititorii nemţeni prin grija Bibliotecii Judeţene, care va distribui, în teritoriu, generoasa donaţie.

„Iordache Olteanu, poet discret, a fost un pasionat al lecturii, a adunat carte pentru sine şi pentru cei din jur. A fost o vreme, înainte de 1989 mai ales, când constituirea unei biblioteci personale era o aventură, e greu să înţeleagă cineva din ziua de azi că românul stătea la coadă la cărţi, că era limitat numărul de exemplare pe care puteai să îl cumperi. O Istorie a literaturii române de George Călinescu, de exemplu, vreun roman de Marin Preda, de Augustin Buzura, cărţi de poezie de Nichita Stănescu sau chiar de Adrian Păunescu erau considerate investiţii în bugetul unei familii. Apreciem gestul familiei lui Iordache Olteanu, cărţile din donaţie vor ajunge la cititori din judeţ în campania pe care o ducem de împrospătare a fondului de carte”, a declarat Adrian Alui Gheorghe, director al Bibliotecii Judeţene „GT Kirileanu” Neamţ.

Despre Iordache Olteanu, puteţi lectura AICI. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...