pietricica turism
20161119_160021
În așteptarea șefului…

Partidul Mișcarea Populară și-a lansat candidații pentru parlamentul României sâmbătă seara, la Roman. Partidul s-a mobilizat și a adus membri și simpatizanți din tot județul, cu autocarele unei firme despre care am mai scris și care este agreată de conducerea primăriei Roman. Conducere care nu (mai) simpatizează cu Traian Băsescu…

Precedat de o parte din staful de campanie al partidului, pe la ora 16:05, a sosit și Traian Băsescu. A fost primit la intrarea în Casa de Cultură de Laurențiu Dulamă și Cristian Petrescu (candidați pentru Camera deputaților) și Dorin Antăl (candidat pentru Senat). În sală a fost ovaționat minute în șir, președintele a strâns mai multe mâini, în trecere, iar pe scenă i s-a oferit pâine și sare.

20161119_172009

Au cuvântat Laurențiu Dulamă, Eugen Tomac, și alții, dar, de antologie și total atipic, a fost discursul candidatului Costache Lupu: „Domnule președinte Traian Băsescu, dragi colegi candidați, onorată asistență, uitându-mă în sală și văzând o adevărată avalanșă de mai multe categorii de vârstă, îmi vin în minte niște versuri ale poetului ardelean care a făcut întra-adevăr carieră în literatura română în perioada interbelică, este vorba de Lucian Blaga. Într-o poezie foarte scurtă el spunea în felul următor:

” Copilul râde:

Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!

Tânărul cântă:

Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!

Bătrânul tace:

Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!” (aplauze îndelungi, combinate cu strigăte entuziaste: „Bine, nea Costele) (…)

Traian Băsescu a vorbit mai mult de o jumătate de oră; pragmatic, motivat, cu apeluri clare și penetrante către auditori, cu cifre din statistici, fără glume (de altfel sala începuse să se foiască după primele 15 minute de discurs serios, iar apariția primei glume a relaxat auditoriul, care a dat semne că-și recunoaște idolul…), cu mesajul subliminal că vorbește viitorul prim-ministru… Băsescu a expus, apoi a făcut o ”recapitulare”   : „Deci obiectivele noastre majore sunt: probleme structurale- natalitatea, reforma educației, reforma sănătății. Și reînpăduririle.”

În ceea ce privește alianțele, se observă că Partidul Mișcarea Populară are aceleași ranchiuni ca și Traian Băsescu: cu PSD și PNL nu se va face alianță ”fiindcă au fost artizanii suspendării din 2007”, iar președintele Băsescu a continuat: „dacă ne uităm la 2012 nu pot să nu văd că socialiștii și liberalii au fost împreună la suspendarea din 2012. În condițiile astea nu pot spune decât un singur lucrul: „Niciodată cu PSD!!!”

În pofida prezenței mai mult decât numeroase a oamenilor din diverse structuri și servicii, întrunirea de la Roman s-a desfășurat fără incidente.                                                                                                   (D.A.)