salvamont iarnaSâmbătă, 3 aprilie, doi turişti experimentaţi şi foarte bine echipaţi au urcat din Izvorul Muntelui prin Poiana Maicilor şi, după 6-7 ore de mers, în zona Belvedere- Ursărie,  sub Ocolaşul Mare, s-au rătăcit. După ce-au pierdut poteca şi au intrat în zăpada înaltă, aceştia au ajuns rapid la epuizare şi riscau să moară îngheţaţi. Realizând în ce situaţie critică se află, au apelat servicul de urgenţă 112 şi echipa Salvamont ce asigură permanenţa la Baza Dochia a intervenit şi a reuşit să-i recupereze în timp util.

Cei care doresc să meargă în excursii pe muntele Ceahlău trebuie să ia serios în calcul frigul (miercuri şi joi, 7-8 aprilie, vor fi -5 grade Celsius) zăpada şi pericolul de avalanşă. Serviciul  Salvamont Neamţ avertizează cu privire la toate aceste aspecte şi îi sfătuişte pe iubitorii muntelui care se vor aventura în drumeţii în zilele următoare să fie foarte bine echipaţi pentru iarnă şi ascensiune, să aleagă traseele sigure şi să se informeze la dispeceratul Salvamont despre starea traseelor.

“În masivul Ceahlău urmează o nouă săptămână cu temperaturi negative, cu depunerea unui nou strat de zăpadă, iar pericolul producerii avalanşelor se menţine la cote ridicate. La peste 1300 m, zăpada măsoară 120 -130 cm, iar în acumulări 2-4 m. Evitaţi traseele lungi cu expunere în vânt şi acumulări mari de zăpadă şi care intersectează zone cu potenţial mare a producerii avalanşelor“, se precizează într-un comunicat Salvamont.

Angela Croitoru

Articolul precedentIncendiu pus în gospodăria unui localnic din Pipirig
Articolul următorGhişeul de Înmatriculări Auto Roman suspendat pentru 4 zile