Doi angajați ai Poliției Locale Piatra Neamț au prins în flagrant doi tineri care furaseră un telefon mobil de la o fetiță de 12 ani, în cursul serii de 22 mai 2019, pe strada Aleea Ulmilor, din municipiul Piatra Neamț.
Cei doi agenți ai Poliției Locale Piatra Neamț se aflau în patrulare în cartierul Dărmănești, când au fost abordați de fată, care le-a povestit că unul tineri i-a smuls telefonul din mână, pe când trecea pe lângă ea. Agenții i-au cerut fetiței să-i descrie pe cei doi, iar după o oră, unul dintre făptași, om al străzii, a fost găsit pe strada Biruinței, zona Grădinița nr. 5, și imobilizat. Celălalt tânăr a fost depistat la câteva străzi distanță, în stația de la Tic-Tac, după ce încercase să fugă cu un taxi.
Polițiștii locali au întocmit documentele necesare și i-au predat pe cei doi Poliției Municipiului Piatra Neamț, în vederea continuării cercetărilor și a luării măsurilor legale. Telefonul furat a fost recuperat de lucrătorii Poliției Locale Piatra Neamț. (ZCH News)