După ani de căutare a unui copil compatibil și după parcurgerea procedurilor, 33 de familii din județul Neamț și-au văzut visul și au primit copii în adopție în cursul anului 2019. Cel mai mic copil care și-a găsit părinți are vârsta de un an și 10 luni, iar cel mai mare are 15 ani și a fost adoptat de cea care l-a avut în plasament familial și l-a crescut în ultimii ani.
Cei mai tineri părinți adoptivi au 25 de ani mama și 30 de ani tatăl. La polul opus, cei mai vârstnici părinți sunt în vârstă de 50 de ani. Patru familii au adoptat al doilea copil, anul trecut. Dintre cei 39 de copii pentru care instanța a decis că pot fi adoptabili, pentru șase procedurile sunt în curs, potrivit datelor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. Printre copiii adoptați, 14 sunt din alte județe, dintre care doi frați din Vâlcea, unul în vârstă de 8 ani și celălalt de 10 ani, au fost primiți în familia din județul Neamț.
În perioada anilor 2015-2018, în județul Neamț au fost 103 copii adoptați, dintre care cei mai mulți care și-au găsit părinți, 34, au fost în anul 2017. (C.I.)