politia-romanFuncția vacantă de adjunct al șefului Poliției Roman a creat ceva interes în zonă. La interviul pe teme profesionale, ultima probă şi cea mai importantă după validarea dosarelor şi testarea psihologică, se vor prezenta toţi cei 5 candidaţi înscrişi în cursă. Este vorba despre Constantin Radu (actualul împuternicit), Iulian Cloşcă (Biroul poliţiei rutiere), Adrian Niţă (Biroul judiciar), Mihai Agache şi Daniel Lungu. Dacă primii 3 lucrează de ani buni la Poliţia Roman, ultimii doi sunt şefi de secţii rurale, primul la Crăcăoani şi al doilea la Sagna. Toţi 5 pleacă spre proba de interviu, din ziua de 11 ianuarie, cu şanse aproximativ egale. Cel puţin teoretic. Rămâne de văzut cine va obţine nota cea mai mare. Rezultatele se dau în aceeaşi zi, însă în eventualitatea că pot fi contestate, notele finale se afişează pe 13 ianuarie. Concursul va consta într-un interviu structurat pe subiecte profesionale, care va fi apreciat cu note de la 1 la 10. Va fi declarat admis candidatul care are nota cea mai mare şi a obţinut minim nota 7. Funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Roman este liberă de anul trecut, de când s-a pensionat comisarul șef Cristian Malei. (C.M.)

Articolul precedentŞefii libere la Casele de Asigurări de Sănătate Botoşani şi Iaşi
Articolul următorNeamț: 5 gravide cazate preventiv în spitalele din județ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.