În această după-amiază, 16 decembrie, doi muncitori au fost surprinși sub o stivă de lemne. Accidentul s-a produs la o firmă din municipiul Roman și a fost anunțat la 112, pe la ora 14.
Până la venirea echipajelor medicale și de pompieri, un bărbat de 46 de ani a fost scos de colegi săi și apoi a fost transportat cu ambulanța la spital. Un altul, însă, în vârstă de 40 de ani, a fost rănit grav și a rămas cu picioarele prinse sub bușteni. ”Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei, au intervenit pentru descarcerarea unui bărbat de 40 de ani, conștient, de sub un buștean din stiva de lemne. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM, după care a fost transportat la CPU Roman”, a precizat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Firma va face cercetarea pentru a stabili în ce condiții s-a petrecut dublul accident de muncă și cine sunt responsabilii pentru nerespectarea normelor de protecția muncii.
C.I.
Le doresc sanatate celor doi muncitori !
Ca veni vorba de busteni, intalnesc frecvent transporturi masive de busteni pe ruta Piatra Neamt-Izvoare-Doina-Girov-? ,la ore matinale 7 – 7,30 . O fi orar forestier , adica unda verde….?