Depășire ratată, mașină avariată, pasager rănit (știre actualizată)

Actualizare: Din cercetările efectuate de către polițiștii rutieri a reieșit că accidentul s-a produs în timp ce un tânăr de 22 de ani, din Gârcina, care conducea un autoturism pe DN 15 C, din direcția Tîrgu Neamț, Piatra Neamț, în afara localității Crăcăoani, nu s-a asigurat la efectuarea unei depășiri. Mașina lui a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din Pipirig, care era, de asemenea, angajat în depășire. ”Din impact, cel de-al doilea autoturism a părăsit partea carosabilă, intrând într-un capăt de pod. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui bărbat, de 52 de ani, din Pipirig, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru ingrijiri medicale de specialitate. De asemenea, ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Știre inițială: Un accident, soldat cu rănirea unei persoane și cu avarierea unui autoturism, s-a întâmplat astăzi, 16 decembrie, la Crăcăoani, în condițiile în care un șofer s-a angajat într-o depășire. La ora 15, cercetările de la fața locului erau în desfășurare, urmând ca polițiștii să stabilească dacă a existat o coliziune între autoturismul angajat în depășire și cel depășit sau conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției, din cauza vitezei. Cert este că mașina s-a oprit într-un șanț, iar un pasager a fost rănit.

Autor:

Ultima ora

Bacău. Plan Roșu activat după ce mai mulți copii au acuzat stări de rău. 44 de persoane au ajuns la spital

Actualizare: Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. În...

Neamț. Concurs de Șah dedicat Zilei Mondiale a Educației, în comuna Borca

Un concurs de șah se va organiza, pe Valea...

Reducerea accizei la motorină rămâne la 25% până la sfârșitul lunii

Reducerea cu 25% a accizei la motorina standard va...

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...