Doi jandarmi nemţeni, plutonierii adjutanți Ionel Savin și Nicolae Răzvan Condurache, au fost decorați cu „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaționale” și “The Army Achievement Medal”, conferite de armata americană, în cadrul unei festivităţi care a avut loc marți, 25 mai, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

În semn de înaltă apreciere a activității desfășurate ca membri ai echipei de securitate în cadrul misiunii internaționale NATO Resolute Support – Afganistan, în perioada 22 august 2018 – 01 martie 2019, plutonierii adjutanți Savin Ionel și Condurache Nicolae Răzvan au fost decorați de către Armata Statelor Unite ale Americii cu medalia „The Army Achievement Medal”. În același context, pentru contribuția deosebită la susținerea și promovarea intereselor naționale în cadrul NATO, în Afganistan, le-a fost acordată “Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaționale”, înmânată de domnul ministru Lucian Bode”, a declarat Magdalena Muraru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamţ.

Participarea la această misiune a fost o provocare, dar și o dovadă a pregătirii profesionale, a dăruirii și a spiritului de sacrificiu, testându-ne astfel rezistența psihică dar și fizică”, a declarat plutonier adjutant Condurache Nicolae Răzvan când s-a întors acasă, în luna martie 2019, după prima misiune internațională.

Cei doi jandarmi nemțeni au fost selectați în urma unor filtre de selecții extrem de riguroase și au făcut parte din contingentul 10 de jandarmi români care au participat în perioada 22 august 2018 – 1 martie 2019, la misiunea NATO Resolute Support. Pe parcursul întregii misiuni NATO ei au fost „Guardian Angel”, echipa de securitate pentru adviserii români. Practic s-au ocupat de tot ceea ce înseamnă pază și protecție pentru jandarmii români, de la plecarea din bază până la instituția unde se făcea consilierea și înapoi. Adviserii se ocupau de instruirea directă a polițiștilor afgani, activități de mentorat pentru instructorii și ofițerii afgani din comandamentele centrelor de pregătire.

Pentru modul exemplar de executare a serviciului și pentru rezultatele obținute, ambii s-au întors acasă cu medalia „Non – Article 5 NATO Medal” iar ulterior au fost decorați cu distincțiile de serviciu „Participarea la misiuni în afara teritoriului statului român” și „Îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate” în anul 2019, „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne cu însemne de război” în anul 2020.

Plutonier adjutant Savin Ionel a mai participat în perioada mai – noiembrie 2012, la Misiunea NATO de Instruire din Afganistan (NTM-A), în calitate de instructor al Forțelor de Poliție Afgane. Totodată, a fost decorat cu distincțiile de serviciu „Participarea la misiuni în afara teritoriului statului român” în anul 2012 și medalia „Bărbăție și credință, cls. III” în anul 2015.

Ambii subofițeri au fost încadrați din sursă externă, în anul 2007 în cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil.

Articolul precedentLa 15 luni de la primul caz covid: Mai sunt 240 de persoane infectate în Neamț, nici o localitate nu mai depășește rata de 3 la mie
Articolul următor6 întrebări posibile înainte de a lua un credit avantajos
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.