0:00

Doi inspectori de prevenire au salvat un şofer dintr-o maşină răsturnată, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Vasile BĂLTEANU şi Alexandru BENŢA

Doi subofiţeri, care lucrează la Inspecţia de prevenire din cadrul ISU Neamţ, au acordat primul ajutor unui şofer, care tocmai provocase un accident.

Pompierii fuseseră cu treabă la Târgu Neamţ şi, când se întorceau spre Piatra-Neamţ, au văzut o maşină răsturnată pe o parte la Crăcăoani.

„Cei doi pompieri l-au oprit pe singurul ocupant al maşinii, care avea intenţia de a sări din aceasta, deoarece avea sângerări puternice la nivelul capului”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

„Ulterior, au observat şi o plagă la un genunchi. Plutonierul major Vasile Bălteanu a sunat la 112 şi a anunţat evenimentul, care fusese adus deja în atenţia forţelor de urgenţă şi erau pe drum un echipaj pentru descarcerare de la Detaşamentul Târgu Neamţ şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Având în vedere situaţia, militarul a solicitat ca echipajul pentru descarcerare să se întoarcă la subunitate. Subofiţerul, ajutat de un participant la trafic, l-a scos imediat pe şofer din maşină. În acest timp, plutonierul major Alexandru Benţa a obţinut de la un alt participant la trafic o trusă de prim-ajutor calificat, cu ajutorul căreia militarii au oprit cele două hemoragii. Până la sosirea echipajului medical, subofiţerii au executat evaluarea primară a pacientului, care a fost preluat conştient şi transportat la spital”.

Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piatra-Neamţ, unde medicii au stabilit că a suferit un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism de membru inferior. Cât despre cei doi pompieri, care n-au trecut nepăsători pe lângă scena de la ieşirea din Crăcăoani, e clar că merită felicitări.

„Plutonierul major Vasile Bălteanu este inspector de prevenire din decembrie 2015, când s-a mutat de la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ”, a mai precizat lt. Grancea.

„Din anul 2006 până anul trecut, subofiţerul a acţionat, în cadrul echipajelor din care a făcut parte,  în aproape toate tipurile de situaţii de urgenţă. Cel mai mult i-a plăcut activitatea pe echipajele SMURD, pe care a desfăşurat-o timp de 5 ani, ultimii doi chiar pe echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Şi plutonierul major Alexandru Benţa a participat la intervenţii, în perioada noiembrie 2007 – iunie 2009, când a fost cadru al subunităţii de pompieri din Piatra Neamţ”. (C.M.)

Articolul precedentAlertă de inundaţii în toată Moldova! Neamţul sub COD GALBEN!
Articolul următorCulmea accidentului rutier: pieton lovit de un balot de paie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.