Începând din 1 iunie 2021 se pot vaccina și copiii cu vârste între 12-15 ani. Aceștia pot fi programați de părinți în platforma națională sau se pot prezenta în centrele fixe de vaccinare, fără programare. „În prima zi au fost vaccinați doi copii cu vârste sub 16 ani, din cei 9 tineri care au primit serul în perioada 29 mai – 1 iunie. În total, în cele patru zile, la centrul drive-thru din Roman s-au vaccinat 680 de persoane și 336 de persoane s-au vaccinat la centrul drive-thru din Piatra-Neamț”, a declarat Radu Firăstrău, șeful Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Unul din cei doi copii este un băiat în vârstă de 12 ani, care a venit însoțit de mama lui și a fost vaccinat la centrul din Piața „Sfântul Gheorghe” Piatra-Neamț. Cadrele medicale au fost impresionate de hotărârea lui și l-au aplaudat atât la sosire, cât și la plecare.

doza copil 1iun scaled

Au fost patru zile de week-end prelungit prin liberul legal de Ziua Copilului și în cele două centre de vaccinare drive-thru din județul Neamț s-au prezentat 1.016 persoane. 935 de persoane au primit prima doză de ser – 560 au fost vaccinate cu Janssen, vaccin care se administrează într-o singură doză – și 81 de persoane au primit a doua doză.

dsp doze 2iun

Procesul de vaccinare s-a încheiat pentru 54.754 de persoane, dintre care 3.273 cu serul în doză unică, potrivit datelor furnizate de DSP Neamț.

C.I.

Articolul precedentUn copil de 8 ani şi mama lui – răniţi într-un accident rutier
Articolul următorUn contrabandist urmărit de poliţie s-a oprit cu Mercedesul într-o clădire