Doi bărbați, unul de 35 de ani și celălalt de 67 de ani, din Pipirig, au fost reținuți de polițiști, în ziua de 26 noiembrie, pentru o faptă de braconaj, petrecută în vara anului trecut. Lucrurile s-au derulat atât de lent, pentru că a fost necesară o expertiză biocriminalistică în cauză, iar probele pentru identificarea ADN au fost prelucrate la Institutul Național de Criminalistică.

padurar pusca 01”În fapt, la data de 08.08.2017, poliţiştii au fost sesizaţi de către un paznic de vânătoare despre faptul că în Parcul Natural Vânători Neamţ a identificat o piele de animal sălbatic, fapt ce a conturat ipoteza săvârșirii infracţiunii de braconaj. În urma cercetării la faţa locului, poliţiştii au constatat că aceasta provine de la o cervidă de talie mică (căprior), în cauză fiind demarată o anchetă în vederea identificării autorilor şi tragerea la răspundere a acestora”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț.

padurar pusca 02Polițiștii de la Serviciul Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase au ridicat microurme în timpul cercetărilor făcute în cauză și le-au trimis la București. Rezultatul expertizei i-a indicat pe cei doi bărbați, care sunt cercetați acum pentru braconaj cinegetic și uz de armă letală fără drept. (C.M.)

Articolul precedentCopiii de la Clubul “Artis” au cucerit patru premii la Festivalul “Neghiniţă”
Articolul următorBani de la CJ pentru elevii eminenți și profesorii lor
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.