Sfârşitul veacului XVIII şi începutul celui următor – secolul XIX, ca urmare a dezvoltării societăţii româneşti în general, au început să se formeze şi unele aşezări urbane în care fenomenul aglomerării umane impunea luarea unor măsuri menite să asigure ordinea publică. În perioada existenţei ţinutului ca unitate administrativă în Moldova, ispravnicului (prefectului de azi) îi reveneau şi atribuţiile poliţieneşti. La îndeplinirea unor astfel de sarcini conducătorii administraţiei fostelor ţinuturi Neamţ şi Roman erau ajutaţi, de către un polcovnic, armaşi, zapcii, străjeri şi poliţmaiştri (era câte unul în oraşele Piatra-Neamţ şi Roman – capitale de ţinuturi). Activitatea era coordonată în Moldova de Ministerul Trebilor Dinlăuntru (Ministerul de Interne de mai târziu).
Odată cu constituirea primului guvern unitar în timpul domniei lui Cuza, prin cabinetul Barbu Catargiu, la 22 ianuarie 1862, activitatea Ministerului de Interne suferă unele modificări faţă de prevederile Regulamentului Organic, iar în 1864, domnul primei Uniri aduce şi în acest sector de activitate îmbunătăţiri, Legea poliţiei din acest an prevede că în oraşele în care numărul locuitorilor era mai mare de 3.000 de oameni activitatea de poliţie să fie dusă de o prefectură de poliţie, iar în celelalte aşezări urbane sarcinile de acest fel reveneau primăriilor.
Concomitent cu personalul poliţiei în Piatra-Neamţ, Roman şi Târg-Neamţ îşi desfăşura activitatea şi o gardă civică pentru paza oraşelor amintite, formată din locuitorii care dispuneau de o oarecare bază materială. În anul 1877, în oraşele Piatra-Neamţ şi Roman s-au format câte un batalion de gardă orăşenească. Până la apariţia legii din 1903 poliţia va rămâne în subordinea primăriilor orăşeneşti, condusă de un poliţai şef. Conform prevederilor legii din 1 aprilie 1905, poliţia a fost trecută sub autoritatea directă a Ministerului de Interne.
Stabilind atribuţiile instituţiei, Legea în cauză preciza că aceasta este datoare: a veghea la menţinerea ordinii publice şi siguranţei interne; a apăra libertatea, proprietatea şi siguranţa persoanelor; a preveni infracţiunile de la legi şi regulamente; a constata abaterile şi trimite pe făptaşi în faţa instanţelor de judecată şi de a executa măsurile de poliţie. Legiuitorul a stabilit şi personalul fiecărei poliţii în parte.
Astfel, poliţiile oraşelor Piatra-Neamţ şi Roman aveau fiecare câte un poliţai, un director, 2 comisari 7 subcomisari la Piatra-Neamţ şi 4 la Roman, un copist şi un ofiţer, 6 sergenţi majori şi 50 sergenţi pentru paza oraşului; la Târg-Neamţ se prevedea un comisar, 5 subcomisari şi un copist.
În cursul anului 1929, organele reprezentative ale României au luat din nou în dezbatere problema organizării poliţiei. Prin legea adoptată în acestan poliţiile din oraşele Piatra-Neamţ şi Roman au fost ridicate la rang de chesturi. Pe întreaga durată a activităţii lor poliţiile au fost organizate pe cele trei ramuri de bază: administrativă, judiciară şi siguranţă. Organizate pe aceste profiluri şi păstrându-şi în subordine circumscripţiile orăşeneşti şi comisariatele din judeţe, poliţiile Piatra-Neamţ şi Roman şi-au continuat activitatea până în 1949, când au fost desfiinţate şi s-a trecut la organizarea miliţiei. De-a lungul activităţii lor unităţile de poliţie din aceste locuri au creat o arhivă bine organizată.
În depozitele arhivelor nemţene se păstrează documente aparţinând următoarelor fonduri: Poliţia oraşului Piatra-Neamţ, 1892-1955, Poliţia oraşului Roman, 1919-1955 şi Poliţia Târgu-Neamţ, 1910-1955. Materialele documentare păstrate sunt foarte diverse atât sub raportul genului de acte dar, mai ales, în cea ce priveşte informaţiile propriu-zise. (Prof. Gheorghe RADU)
