Doar PDL Târgu- Neamţ a participat la contopire

La Congresul de sâmbătă al PNL şi PDL, de la Târgu-Neamț, a participat doar o delegație de 4 persoane din partea PDL, respectiv Maria Vrânceanu, Ion Burlacu, Vasile Luculescu și Mircea Pintilie. Din partea PNL Târgu-Neamț nu a participat nici o persoană, ceea ce ar putea denota o oarecare indiferență cu privire la această fuziune.

tg maria vrinceanu

„Mi se pare a fi cel mai important pas în politica de centru-dreapta românească cu formarea noului mare partid. A fost un congres reușit în care delegații au votat fuziunea prin absorbție a Forței Civice în PNL și modificarea Statutului. Ulterior, la Congresul reunit al celor două partide, delegații au votat în unanimitate fuziunea prin comasare a PDL cu PNL. S-a votat, de asemenea, și existența unui candidat unic la prezidențiale, iar persoana va fi decisă pe 5 august în urma unor studii sociologice. Menționez că în alegerile prezidențiale vom merge sub titulatura Alianța Creștin Democrată (ACL) formată din PDL și PNL, deoarece juridic fuziunea nu se definitivează până la alegerile prezidențale”, ne-a declarat Maria Vrânceanu, vicepreședinte PDL Târgu-Neamț.

tg daniel cozma

Daniel Cozma, vicepreședinte PNL Târgu-Neamț, ne-a confirmat faptul că din partea liberalilor de sub Cetate nu a participat nimeni, existând probleme de organizare chiar pe ultima sută de metri. Președintele  interimar al PDL Târgu-Neamț, Aurel Aciocârlănoae nu a participat la congres fiind plecat în concediu, în aceeați situație aflându-se și liderul PNL Târgu-Neamț, Traian Humulescu, aflat în concediu de mai bine de o săptămână. (C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

Ziua Copilului, sărbătorită cu distracție și surprize la Vânători-Neamț

Primăria Comunei Vânători-Neamț organizează sâmbătă, 30 mai 2026, un...

Bacău. Un tânăr din localitatea Cleja și-a ucis concubina

O agresiune soldată cu decesul unei tinere de 24...

Tehnică militară pe traseul Roman – Piatra Neamț

Conducătorii auto care se află în trafic pe 29...

Neamț. Finanțiștii au declanșat acțiuni de protest – activitatea este blocată la Piatra Neamț și Roman

După publicarea proiectului noii legi a salarizării personalului bugetar...