DNA: Fonduri europene contra… declaraţii false!

dna suceava 02Procurorii DNA Suceava au trimis în judecată, în libertate, un administrator de societate, pe care-l acuză că a obţinut fonduri nerambursabile în mod ilegal, potrivit unui comunicat de presă.

Mihai Ailenei, administrator al SC Sabirob SRL, este acuzat de “folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene”.

Alături de acesta, au mai fost trimişi în judecată şi Dumitru Ştefan, Mihai Varzari și Cătălin Bîrsanu, administratori ai unor societăți comerciale, pe care procurorii îi acuză de “complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene”.

De asemenea, a fost deferită justiţiei şi SC SABIROB SRL, sub acuzaţia de “folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene”.

“La data de 28 decembrie 2009, între inculpatul Ailenei Mihai, administrator al SC Sabirob SRL, și Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a fost încheiat un contract de finanțare având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru proiectul «Fabrică de procesare legume și fructe în comuna Bălușeni, județul Botoșani», în valoare de 8.146.907 lei (1.934.351 euro). Anterior, dar și după încheierea contractului, inculpatul Ailenei Mihai, beneficiind și de ajutorul celorlalți inculpați, a depus la autoritatea contractantă mai multe documente incomplete sau false, în scopul de a maximiza bugetul acestui proiect, mai exact pentru a mări cheltuielile aferente proiectului respectiv, demersuri în urma cărora a reușit să obțină suma de 2.735.017,74 lei, reprezentând fonduri nerambursabile”, se precizează în rechizitoriul DNA.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă cu suma de 2.570.298, 40 lei, la care vor fi adăugate dobânzi și penalități calculate până la data plății efective. S-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin lui Ailenei, Bîrsanu, Varzari și SC Sabirob SRL. Dosarul a fost trimis, spre judecare, Tribunalului Suceava. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...