0:00

Știre actualizată. Directorul Spitalului Botoșani reținut pentru fapte de corupție, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiActualizare 21 martie: Magistrații din cadrul Tribunalului Suceava au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA împotriva managerului Spitalului Botoșani, Monica-Delia Adăscăliței. După deliberări, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Managerului i-au fost impuse mai multe interdicții, inclusiv să nu exercite funcția în exercitarea căreia a săvârșit faptele de care o acuză procurorii anticorupție. „Atrage atenţia inculpatei Adăscăliței Monica-Delia că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, conform Tribunalul Suceava. Decizia instanței de fond nu este definitivă și a fost atacată de procurorii DNA.

Știre inițială: Managerul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, Adăscăliței Monica-Delia, a fost reținută pentru 24 de ore de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, aceasta fiind pusă sub acuzare pentru fapte de corupție, luare de mită și trafic de influență.

„În lunile octombrie și decembrie 2023, inculpata Adăscăliței Monica-Delia, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei, pentru:

  • a aproba angajarea unei persoane în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani pe un post de medic cu competențe limitate,
  • a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unități medicale din orașul Săveni la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani,
  • a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaților săi și pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influența s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-și activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată”, conform DNA.

Reținerea directorului s-a dispus după ce pe 19 martie, urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în două locații din Botoșani, una fiind la spital. Pe 20 martie directorul va fi prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Încătușarea managerului celei mai mari unități spitalicești din Botoșani are legătură cu suspiciunile de corupție și descinderile care au avut loc la același spital, la finele anului trecut (aici și aici).

Foto: https://www.spitalulmavromati.ro/

(G.S.)

Articolul precedentVIDEO. Primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea vine la „Cafeaua de dimineață”
Articolul următorFlorin Vîrgă, primarul comunei Săbăoani, se alătură echipei social-democrate din Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.