0:00

Director nou la Publiserv, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Elena Boengiu este, de astăzi, noul manager al Publiserv, societatea municipală care se ocupă de drumurile Pietrei. Ieri, doamna Boengiu a bifat ultimele sarcini la Compania Municipală de Investiții Urban SA, tot a Consiliului Local, companie pe care a condus-o în ultimii trei ani. Rațiunile care stau la baza transferului dnei. Boengiu de la Urban la Publiserv țin în primul rând de deciziile Consiliilor de Administrație ale celor două societăți municipale, iar în al doilea rând de ieșirea la pensie a Corneliei Tudorancea, de la Publiserv. Elena Boengiu nu a dorit să comenteze încă plecarea din post spre noua funcție, dar a abordat subiectul cu umor: ”De unde până acum ne rugam să nu ningă (aluzie la obiectul principal de activitate al CMI Urban – spațiile verzi), acum ne rugăm să ningă”. La acest moment, este prematură o discuție în privința planurilor și perspectivelor sale asupra Publiserv, dar e clar că ele vor trebui armonizate cu viziunea și planul lichidatorului care se ocupă de reorganizarea Publiserv după intrarea acesteia în insolvență. Cât privește succesorul Elenei Boengiu în fruntea CMI Urban, acesta va fi desemnat după un acord între Primărie, Consiliul Local, Consiliul de administrație și eventualele influențe politice, inerente în astfel de situații. (D.O.)

Articolul precedentPrimăria Roman are gânduri mari cu Apa Serv
Articolul următorPrimăria Pietrei, mai bogată cu 900.000 de lei

1 COMENTARIU

  1. neamt in epoca de piatra pentru ca totii interloppi din politica fura trebue numai sa privesti utilajele cu care lucreaza publiserv si iti dai seama cat se fura si mai te miri ca intra in insolventa halal manageri si politicieni in neamt ….

Comentariile sunt închise.