Solovastru
Sursă foto: Gândul.info

Conform Obiectiv de Suceava, marți, 31 iulie în jurul orei 09.55, Valerian Solovăstru, Director tehnic al Direcției Silvice Silvice Suceava și fost director general a RNP ROMSILVA, care se deplasa pe direcția Suceava – Gura Humorului, în zona localității Ilișești, în apropierea trecerii pentru pietoni din dreptul Scolii Generale Ilișești a accidentat-o pe Albertina R., în vârstă de 12 ani, din localitate, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni. Victima a fost transportată de urgență la secția UPU a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, dar nu a mai putut fi salvată.

Victima este fiica fostului viceprimar din Ilișești, Florin Rusu și a fost sportivă de performanță la CSM Suceava, unde practica atletismul.

Valerian Solovăstru a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de ucidere din culpă.

Comunicatul integral al IPJ Suceava îl puteți citi mai jos:

La 31.07.2018, în jurul orei 09.55, în timp ce conducea autoturismul pe D.N. 17, pe raza comunei Ilişeşti, un bărbat de 56 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a surprins şi accidentat o minoră de 13 ani, din comuna Ilişeşti, care era angajată în mod regulamentar în traversarea părţii carosabile, pe marcaj pietonal.
Din accident a rezultat rănirea gravă a pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde, ulterior, a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma administrării probatoriului în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au dispus reţinerea suspectului pentru 24 ore, acesta fiind introdus în CRAP al IPJ Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural”.

Articolul precedentUn trăsnet a lăsat pietrenii fără apă la robinete preț de două ore
Articolul următorFostului fotbalist Tiberiu Șerban i s-a făcut rău la arest
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.