0:00

Ziarul „Ceahlăul”, marcă înregistrată, a atras atenția în mai multe rânduri despre un fenomen deloc lăudabil care se întâmplă în preajma unităților de învățământ. Acela al chiulului corelat cu drumul cel mai scurt către prima crâșmă. Sunt elevi cu ghiozdane care, indiferent de motive, ajung să fie mai prezenți în baruri decât la ore. O știu directorii de școli, o știu și profesorii și încuviințează și cei care administrează barurile. Ajunși într-un bar care se află la o aruncătură de băț de Liceul cu Program Sportiv și Liceul Tehnic (Forestier) am putut constata că tineri, cu ghiozdane în spate, stăteau la taifas. Asta se întâmpla în miezul zilei, când cursurile abia au trecut de pauza mare. Nu este vorba de o întâmplare. Acolo frecventarea paharelor se face zilnic. Peste tot sunt împânzite anunțuri cu ”nu servim alcool tinerilor sub 18 ani”, ”nu vindem țigări la bucată”, iar la intrare este o frază frumos vopsită care îndeamnă elevii să nu consume băuturi alcoolice. De aici, potrivit celui care este administatorul barului, au fost luați la întrebări, de polițiști, mai mulți tineri și nu doar o singură dată. Cu toate acestea adolescenții purtători de ghiozdane găsesc acest loc irezistibil. Din bar lucrurile sunt privite altfel. Viorel G. spune despre el că este crâșmar și lucrează în alimentația publică de 42 de ani. Barul l-a deschis în 1993, în curtea lui.

Barul și lipsa comunicării

N-a stat pe gânduri și ne-a dezvăluit de ce elevii ajung în baruri. „De când e lumea asta, într-o așezare s-au găsit în apropiere, biserica, școala și barul. Eu am acest bar din 1993. S-au făcut controale, s-au făcut razii, am fost amendat dacă a fost cazul. La fel și o școală trebuie să vadă ce are în curte. Eu răspund pentru ceea ce se întâmplă în curtea mea. De multe ori am de-a face cu tot felul de oameni care sunt puși pe scandal. Eu nu acuz pe nimeni că aceștia sunt scandalagii pe care profesorii ar fi trebuit să-i educe. Lucrurile acestea cu barurile de lângă școli au tot fost scrise și se vor mai scrie. Cred că problema pleacă din ală parte. Am să vă dau un exemplu cât se poate de clar. Într-o zi a venit o mamă foarte necăjită că fata ei nu se ține de carte și că frecventează barul nostru. Mi-a dat o fotografie și mi-am spus că ar fi bine să o ajut, dar am întrebat-o de când n-a mai vorbit cu fata ei, de când n-a mai vorbit cu profesorii. Unde a fost în tot acest timp până când fata a ajuns în baruri? Eu i-am interzis fetei să mai intre în bar, dar nimeni nu-i putea garanta mamei că nu merge în altă parte”, a spus Viorel G.

De ce chiulesc elevii?

Administratorul barului cunoaște foarte bine istoria liceelor din zonă și mărturisește că s-ar încumeta oricând să facă schimb de „meserie”. „Eu cred că m-aș descurca mai bine. A fi crâșmar nu este un lucru comod și ușor. Poate doar când stai în birou, dar în orice caz afacerea nu merge așa. Și ca director de școală trebuie să fii printre oameni. De ce ajung copiii în baruri? Din cauza celor care pleacă de la școală. Întrebați câți bani s-au cheltuit pentru siguranța elevilor? Vedeți ce s-a făcut concret pentru a stopa fenomenul chiulului? Câte absențe sunt la aceste licee? De ce? Care sunt profesorii care au înregistrat cele mai multe absențe la ore? Poate pentru că nu fac ora atractivă? Poate că sunt prea permisivi? Nu sunt oare prea multe absențe motivate pe baza scutirilor? S-ar putea să descoperiți că în licee există prea multe scutiri pentru boli inexistente? De câte ori stă de vorbă dirigintele cu părinții? Vedeți, cam așa stau lucrurile. Pe mine nu mă interesează ce se întâmplă în școală, dar asta nu înseamnă că sunt indiferent. Am și eu un copil care este la facultate și discut cu el. Îi cer părerea și îl încurajez să-și spună părerea, dar am mari îndoieli despre ceea ce înseamnă învățământul românesc”, a adăugat Viorel G.

Baruri în apropierea şcolilor. Nicio sesizare

La Primăria Piatra Neamț, de la începutul anului 2013 și până acum nu a ajuns nicio sesizare cu privire la „nepotrivirile de caracter” dintre școli și baruri. „Nu a fost nicio sesizare în legătură cu barurile din apropierea școlilor. Nu există nicio reclamație. Cu toate acestea, Primăria Piatra Neamț, în urma mai articolelor apărute în presă referitoare la absenteismul elevilor va demara acțiuni de verificare a unităților comerciale din apropierea unităților de învățământ”, a declarat Vlad Tudor, purtător de cuvânt al Primăriei Piatra Neamț.

Marian TEODOROF

Articolul precedentSpectacole pe bandă rulantă la Roman
Articolul următorDom` vice Dan, jos pălăria!

7 COMENTARII

    • Da….. toti asteptam …. abuzurile de la ISJ neamt….. de fapt….. sunt ale lui Stan, seful din fruncea institutiei care a venit …. carpit in cur si……si-a luat apartament si masina inr-un timp record……. nu se autosesizeaza nimeni cu ce si de unde?????

  1. Foarte bun articolul dar si cei carora le apartine barul sunt vinovati cand fac parte din sistemul de invatamant si le servesc elevilor bauturi numai ca sa si vanda marfa , verificati sunt multe cazuri mai ales la tara unde controalele sun mai rarute.

  2. Este corecta observatia, toti sunt vinovati pentru rezultatele dezastruase din invatamant, mai putin cei care se afla in prima linie:profesori, inspectorat,minister. Tipic romanesc!

  3. inca o data ma bucur ca am iesit la pensie….. doar cateva luni inainte de a veni ciobanul asta la conducerea isj……. il stiu prea bine din tinerete….. un afacerist ….. cati bani a luat cand era director la Roman Voda……. ;….. apropo…. cand se reia dosarul cu ilegalitatile pe care le-a facut pe plan financiar…… ca alea cu sphaga…. nu mai sunt probe….. desi sunt multi care povestesc ce li s-a intamplat cu acest personagiu….. Doamne, ai grija de noi!!!

Comentariile sunt închise.