etnobotanice 02Procurorii  DIICOT Suceava au efectuat, miercuri, 13 iulie, 19 percheziții domiciliare (18 în Suceava şi una în Harghita) în cadrul unei acţiuni vizând “destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, potrivit unui comunicat de presă al DIICOT.

La acţiune au participat şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava – Serviciul Antidrog.

“În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2011-2016, pe raza municipiului Rădăuţi a acţionat un grup infracţional organizat format din 22 de suspecți a cărei activitate infracţională a constat în comercializarea de substanţe cu efect psihoactiv. S-a reţinut că liderul grupării a comercializat, prin intermediul altor membri, un colet de 15.226 de grame de substanţe interzise (ce conţinea aproape 127.000 de pliculeţe), cu suma de 25 de lei pliculeţul. Membrii grupului infracțional organizat au fost sprijiniți, în activitatea lor infracţională, de către partenerele de viață (soţii şi concubine)”, se precizează în comunicatul citat.

Procurorii au mai stabilit că, în timp, în gruparea infracţională au fost racolaţi tineri de încredere, aşa-numite „săgeți”, care au comercializat  substanţele  interzise, preţul per pliculeţ crescând de la 25 de lei la 40 de lei. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că numărul clienţilor de încredere era de peste 300.

“În urma cercetărilor efectuate în cauză au fost efectuate un număr de 10 constatări în flagrant privind activităţi legate de traficul cu substanţe interzise, totalizând peste 8 kilograme de astfel de substanţe. În același registru, au fost identificate bunuri imobile achiziționate sau construite de către liderii grupului infracțional organizat, reprezentând terenuri și case, 15 autoturisme de lux, precum și conturi bancare deschise în insulele Marshall, Belize și Ungaria în care aceștia au trimis sume importante de bani”, mai afirmă procurorii DIICOT. (ZCH NEWS)

Articolul precedentSecret de… frica hoţilor: pădure doborâtă de tornadă!
Articolul următorNemţean implicat în accident rutier în Suceava * Victima e din Botoşani
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.