Polițiștii și procurorii DIICOT din Bacău au efectuat, pe data de 24 iunie, trei percheziții la persoane bănuite că ar fi recrutat minore pentru a le exploata sexual.
În urma acţiunilor derulate, patru persoane au fost conduse la audieri, se precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
“Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2016, cei în cauză ar fi recrutat și exploatat sexual mai multe minore, pe care intenționau să le transporte în Germania, unde, sub promisiunea încheierii unor căsătorii cu cetățeni germani, urmau să fie exploatate sexual. 4 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale”, se menţionează în comunicatul de presă al IGPR.
Una dintre cele patru persoane audiate a fost reținută pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, ulterior fiind arestată preventiv pentru 30 de zile. Față de o altă persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar. (ZCH NEWS)