Experienţa de peste două decenii în duplex-uri expoziţionale a artistelor ieşene Ofelia Huţul şi Mariea Boz poate fi cercetată/verificată acum şi în Galeria „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamţ. Realismul sentimental din „Memoria locurilor”, o serie de 12 uleiuri ale celei dintâi, stă faţă-n faţă cu luciditatea din „Sinteze”-le celeilalte (8 picturi şi tehnici mixte, inclusiv două tripticuri şi un asamblaj de patru lucrări), într-un contrapunct semnificativ. Nu este vorba despre o „polemică”, aşa cum ar părea la o primă vedere, ci despre două discursuri vizuale complementare, ba chiar empatice. Ofelia Huţul abordează peisajul şi, mai des, detaliul citadin revolut cu o evidentă dispoziţie melancolică, urmărind în cromatică, dar şi în construcţie, „patina” variabilă a naturii şi a lucrurilor („natura lucrurilor”?).
E un lirism temperat, reţinut, pe care tuşa controlată profesionist îl fereşte de eventualele efuziuni iluzorii. O căldură tomnatecă şi egală domină peste toate pânzele Ofeliei Huţul. Pe de altă parte, se poate spune că Mariea Boz iscodeşte şi esenţializează, până când sentimentul atinge nivelul „ideii sensibile”. Jocul modernist al formelor e provocator şi interesant, dar fără să şteargă cu totul sursa primară a demersului artistic (de pildă, undeva se stră-vede un înger, iar în altă parte putem identifica „scriitura” vegetală din spatele simbolului abstract).
Oricum, în tablourile Mariei Boz se simte mai degrabă răcoarea (mă refer aici şi la cromatică). Însă revin şi subliniez că manierele celor două artiste, deşi sunt diferite, nu se contrazic. În fapt, avem aversul (afirmaţia) şi reversul filtrat (răspunsul, nu negaţia) unei conversaţii între cele două simeze. (E. NICOLAE)
