Părintele Elefterie Păduraru de la Cărbuna, stareţul acestui schit, pe care l-a construit de la iarbă verde în câţiva ani, a povestit participanţilor la această ediţie a Zilelor “Daniil Sandu Tudor” cum s-a convertit marele ziarist la monahism. Cel care conduce acum destinele Schitului Cărbuna, pe vremea când Sandu Tudor, ziarist celebru şi bogat, poet şi om de lume, devenit părintele Daniil, era stareţul Schitului Rarău, de unde a şi plecat la închisoare din care n-a mai ieşit niciodată. La acest schit, bine păzit şi urmărit de securitate, unul din ucenici era viitorul părinte Elefterie…
“Cine a fost Sandu Tudor? După 60 de ani este greu de spus, pentru că Dumnezeu ne-a dat un mare dar, darul de a uita. Şi chiar dacă n-aş fi vrut să uit, multe lucruri le-am uitat. Sandu Tudor a fost unul din cei mai bogaţi oameni ai Bucureştiului. Atunci când a dăruit la mănăstirea Antim bani pentru reparaţii a vândut două blocuri. Două blocuri, nu două apartamente. Şi erau pe Calea Lipscani, deci în centrul centrului, şi banii care i-au obţinut din vânzarea acestora i-a dăruit mănăstirii Antim. De aceea mănăstirea asta a avut posibilitatea să-i refacă o parte din stricăciunile provocate de bombardamente. A avut un avion, o avionetă, pe care şi-o conducea singur, a avut maşină, pe care o conducea tot el. Îi plăcea în mod deosebit să conducă şi bărcile. Îşi ducea barca cu maşina din Bucureşti la malul mării şi de acolo se plimba pe mare. Vreau spun că era un om foarte bogat care trăia foarte modern. Era un om care, trăind atât de bine, de modern, probabil că îşi amintea foarte rar sau deloc de Dumnezeu. Dar în una din călătoriile sale cu avionul Dumnezeu i-a dat un semn. A avut un accident, unul care, logic, ar fi trebuit să-i fie fatal şi pe care mi l-a povestit de mai multe ori. De aceea îl şi ţin bine minte. Cum s-a întâmplat? El mergea cu avioneta sa şi prin alte ţări, cu diferite treburi. Acum trebuia să treacă la turci cu avionul peste Marea Neagră – mergea des cu avionul pe aici. După mai bine de vreo sută şi ceva de kilometri de zbor, avioneta s-a stricat. Motorul s-a oprit, avioneta s-a descompus. A căzut în mare. Nu avea nici o speranţă. Se făcuse şi noapte. A început să înoate, pentru că ştia bine să înoate. A înotat o noapte întreagă. O noapte întreagă s-a luptat cu valurile mării. Spre dimineaţă, epuizat şi lipsit de speranţă, şi-a îndreptat privirea spre cer şi a spus: Maica Domnului, nu mă lăsa să mor! Ajută-mă să supravieţuiesc şi îţi voi dărui toată viaţa mea, tot restul vieţii mele ţie! Cînd s-a făcut puţin lumină pe mare, la câţiva metri de el plutea una din aripile avionului. A făcut un ultim efort şi a prins-o. Era un prim semn că Maica Domnului nu l-a uitat şi are planuri mari cu el. Pe această aripă a mai plutit încă trei zile şi trei nopţi, aşa, în foame şi frig. După trei zile de chin, s-a îndurat Dumnezeu de el şi l-a salvat de tot. Într-o dimineaţă a trecut pe lângă aripa avionului său pe care el adormise de epuizare un vapor de coastă cu militari turci. L-au recuperat. Peste câteva zile era în ţară.
Activitatea Rugului Aprins nu poate fi detaşată de prezenţa lui Sandu Tudor. El a fost unul din marii organizatori ai acestei mişcări religioase. Din această cauză, organele de stat l-au tot urmărit şi l-au tot fugărit din mănăstire în mănăstire. Era permanent hăituit, dar nu se lăsa. În acelaşi timp, toţi cei care aveau dragoste de Rugul Aprins, toţi cei care voiau să trăiască acele clipe deosebite îl căutau, zi şi noapte”.
După acel accident, Sandu Tudor face o călătorie la Muntele Athos şi se va retrage definitiv din ziaristică. Cel care avusese trei soţii, un munte de bani şi averi vinde tot ce are şi pleacă la mănăstire. Devine călugărul Agaton, apoi ieroschimonahul Daniil. Trece pe la Antim, pe la Crasna, Neamţ, Sihăstria, Rarău. Din cauza Rugului Aprins este condamnat în procesul cu acest nume, împreună cu alţi călugări şi intelectuali români şi moare în închisoare.
