Detectivii particulari din mai multe județe ale țării se întâlnesc la Piatra Neamț pentru a dezbate aspecte specifice ale meseriei lor. Întâlnirea este organizată de Asociația Națională a Detectivilor Particulari din România, tema conferinței fiind „Investigatorii privați – participanți la viața comunității”. Evenimentul are loc pe 26 aprilie, cu începere de la ora 11:30, în Sala Atrium a Hotelului Central Plaza.
Obiectivul acțiunii constă în dezvoltarea relațiilor de colaborare între membrii Asociației și reprezentanții autorităților publice locale, guvernamentale și private, precum și colaborarea dintre detectivii particulari și ofițerii de poliție desemnați pentru această structură profesională.
La manifestare participă detectivi particulari din Neamț dar și din mai multe județe ale țării, reprezentanți ai IPJ Neamț, Bacău și Harghita, reprezentanți ai autorităților locale, avocați, oameni de afaceri.
(G.S.)