Două cadavre au fost descoperite într-un apartament dintr-un bloc de locuințe de pe strada Mihai Viteazu din Roman. Este vorba de un bărbat și o femeie, despre care se crede că au decedat de mai mult timp, deoarece corpurile erau în stare avansată de putrefacție.

smurd noaptea 01“La ora 10:46, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Mihai Viteazul în municipiul Roman. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul Roman. Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei, au intrat în apartamentul situat la al treilea etaj. În interiorul apartamentului au fost găsite două persoane (un bărbat și o femeie) fără semne vitale“, conform ISU Neamț.

Cercetările au fost preluate de oamenii legii care au stabilit că este vorba de un bărbat de 61 de ani și o femeie de 81 de ani, concubini, ce locuiau acolo fără forme legale. În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpurilor nu au fost identificate urme vizibile de violență, urmând a fi eliberate documente specifice de medicul de familie. (G.S.)

Articolul precedent“Ars“ la buzunar pentru deșeuri aruncate aiurea
Articolul următor11 ani de închisoare pentru trafic de persoane
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.