Deputatul PNL Mara Calista a depus inițiativa legislativă privind profesionalizarea serviciilor externe specializate în resurse umane și salarizare

Deputatul PNL Mara Calista a inițiat și depus, alături de mai mulți colegi parlamentari, propunerea legislativă prin care se stabilește cadrul legal pentru organizarea și funcționarea serviciului extern specializat în resurse umane și salarizare coordonat de către un expert în legislația muncii acreditat.

Prin această inițiativă legislativă se vine în ajutorul angajatorilor micro, mici și mijlocii, care nu au în sistemul organizatoric structuri specializate în resurse umane și salarizare, care vor avea garanția de calitate a serviciilor prestate. De asemenea, vor putea solicita o calificare a personalului angajat ori o acreditare din partea unui organism profesional care să ateste nivelul de competență deținut în domeniul resurselor umane și al salarizării.

”În urma unor analize serioase și aprofundate alături de specialiști în domeniu, am ajuns la concluzia că se impune definirea activității de „management al forței de muncă” și este nevoie de stabilirea unor reguli clare privind furnizarea acestor servicii de către prestatorii externi astfel încât să se promoveze relațiile de muncă legale și echitabile, în concordanță cu practicile europene și internaționale. Totodată, prin profesionalizarea serviciilor externe specializate în resurse umane și salarizare, coordonate de către un expert în legislația muncii acreditat, se va constitui un factor de echilibru în relația angajat-angajator”, a declarat Mara Calista.

Ce prevede inițiativa legislativă:

  • definirea activităților ce pot fi prestate de către aceste servicii externe potrivit clasificării activităților economice stabilite la nivel național, european și internațional, conform următoarelor nomenclatoare:
  • CAEN Rev.2 – clasificarea activităților economice utilizate la nivel național care asigură transpunerea în normele interne a clasificării europene NACE Rev. 2.
  • NACE Rev.2 – nomenclatorul de activităţi economice utilizat în cadrul Comunităţii Europene care asigură transpunerea în normele comunitare a clasificării internaționale ISIC Rev.4.
  • ISIC Rev.4 – clasificarea internaţională standard a activităţilor economice elaborată de Comisia de Statistică a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
  • obiectul de activitate (principal sau secundar) al acestor servicii trebuie să fie cel prevăzut de codul CAEN 7830 – Servicii de furnizare și management a forței de muncă, care stabilește, în mod general, că:
    • unitățile clasificate aici prezintă angajatorului înregistrările privind statele de plată, impozite și alte aspecte fiscale și chestiuni privind resursele umane, dar nu sunt răspunzătoare pentru conducerea și supravegherea angajaților;
    • furnizarea de resurse umane se face de obicei pe termen lung sau permanent, iar unitățile clasificate aici îndeplinesc o gamă largă de atribuții referitoare la resursele umane și administrarea personalului în conexiune cu furnizarea acestuia.

Angajatorii pot apela la un serviciu extern specializat în resurse umane și salarizare, coordonat de către un expert în legislația muncii acreditat, având garanția că acesta deține competențele necesare furnizării serviciilor și este capabil să asigure suportul pentru:

  • administrarea resurselor umane pe tot parcursul executării contractului individual de muncă;
  • gestionarea registrelor de evidență a lucrătorilor;
  • elaborarea strategiilor organizaționale, politicilor și procedurilor interne;
  • elaborarea sistemelor de salarizare și calcularea drepturilor salariale;
  • analiza posturilor și a sarcinilor de muncă;
  • proiectarea sau reproiectarea fișelor de post;
  • organizarea timpului de muncă;
  • integrarea profesională a angajaților;
  • evaluarea profesională a lucrătorilor;
  • planificarea stagiilor de formare profesională pe categorii profesionale;
  • realizarea procedurilor disciplinare și a celor privind recuperarea daunelor;

Serviciile externe specializate în resurse umane și salarizare, prin coordonatorii acestora, au următoarele obligații:

  • de a promova relațiile de muncă legale și echitabile;
  • de a se constitui ca factor de echilibru între angajator și salariat;
  • de a furniza serviciile în conformitate cu prevederile legale având în vedere interesul economic al angajatorului, precum și drepturile salariaților;
  • de a păstra confidențialitatea informațiilor utilizate în exercitarea activității;
  • de a-și asuma responsabilitatea în exercitarea atribuțiilor sale.

Deputat PNL Mara Calista

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...