Guvernul PNL a luat decizii importante pentru a aloca sumele necesare pentru gestionarea crizei coronavirusului. În această perioadă grea pentru România, Guvernul este preocupat să vină cu soluții concrete pentru a-i ajuta pe români, pe cei din prima linie și mediul de afaceri. Au fost alocate 3,9 miliarde de lei, din fonduri europene, pentru un pachet de măsuri destinat urgențelor din sănătate și asistență socială:
- 350 milioane euro vor fi alocați pentru achizițiile din sănătate: unităţile sanitare şi autorităţile publice locale care achiziţionează echipamente medicale și echipamente de protecţie medicală, inclusiv spitale modulare şi containere de logistică medicală care sunt necesare în această perioadă.
- Va fi acordat un stimulent de risc personalului medical și auxiliar, ambulanță, paramedici, implicat direct în tratarea bolnavilor infectaţi cu coronavirus. Este vorba despre un număr estimat de 75.000 de cadre medicale şi o valoare lunară a acestui stimulent de 2.500 lei (impozitat doar la nivelul impozitului pe venit, de 10%).
- 30 de milioane de euro vor fi direcționați pentru finanțarea cheltuielilor cu aproximativ 1.000 de asistenţi sociali şi comunitari, care vor oferi servicii de sprijin și asistenţă la domiciliu persoanelor vârstnice. Este vorba despre aproximativ 100.000 de persoane, care în această perioadă se află în autoizolare.
- 300 milioane euro sunt direcționați către cheltuielile cu şomajul tehnic, fonduri disponibile la nivelul Programului Operaţional Capital Uman.
- Finanțarea a 170.000 de pachete cu produse de igienă corporală, distribuite celor care se află în carantină, copiilor de la casele de copii şi persoanelor vârstnice care se află în căminele de bătrâni.
- Alte fonduri din pachetul aprobat merg către proiecte de reinserție profesională a românilor rămași fără un loc de muncă, inclusiv a românilor întorși din Diaspora și relansarea de business-uri naționale.
Guvernul a stabilit și normele metodologice de aplicare a programului IMM Invest, prin care a fost majorat plafonul de garantare a creditelor pentru IMM prin intermediul Fondului de garantare cu 5 miliarde de lei, iar acesta poate ajunge la 15 miliarde.
Prin această măsură Guvernul garantează credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru. Dobânda pentru ambele produse este subvenționată integral, iar comisionul de administrare este zero. Garanția funcționează pentru 90% din credite în cazul creditelor până într-un milion de lei și de 80% pentru creditele de peste un milion. Guvernul a decis ca durata finanțărilor să fie de 10 ani pentru investiții și de 6 ani pentru capitalul de lucru. Efectul de multiplicare în economie al acestor măsuri este estimat la aproximativ 70 de miliarde de lei.
Totodată, Guvernul a anunțat că se va suplimenta bugetul pentru plata concediilor medicale cu cel puţin cu 1 miliard de lei, iar fondurile la Ministerul Muncii au fost suplimentate cu 7 miliarde de lei pentru a plăti șomajul tehnic și alte forme de ajutor.
Mugur Cozmanciuc Deputat – Președintele PNL Neamț