0:00

Deputat PNL, Mara Calista: „De astăzi avem legea prin care instituim Programul Săptămâna conştientizării depresiei postpartum!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDe astăzi avem legea prin care instituim Programul „Săptămâna conştientizării depresiei postpartumˮ!

Perioada va fi marcată în fiecare an cu o săptămână înainte de data de 1 octombrie – Ziua Europeană de combatere a depresiei. Le mulțumesc colegilor că au votat acest proiect foarte important!

Pentru că este timpul ca noi, tinerele mame, să recunoaștem că uneori avem limite, să nu ne fie frică să admitem că putem ceda. Iar asta nu înseamnă că suntem NEBUNE! Este normal, iar dacă conștientizăm asta avem soluții să depășim depresia postpartum, pentru a le oferi bebelușilor noștri toată dragostea de care au nevoie.

Săptămâna conştientizării depresiei postpartum are ca scop prevenirea, identificarea şi gestionarea tulburărilor de sănătate mentală perinatală/postnatală, prin organizarea unor ample campanii de educare a populaţiei în ansamblu, de educare a persoanelor dintr-o anumită populaţie şi de promovare a metodelor de bune practici pentru creşterea gradului de conştientizare şi atenţie în rândul acestora, dar şi pentru determinarea comunităţilor de a-şi construi propriile strategii de susţinere.

Mai multe detalii aici.

Deputat PNL, Mara Calista

Articolul precedentÎncepe procesul unei femei acuzată de crimă
Articolul următorCreştere a cererilor de azil în contextul războiului din Ucraina
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.