0:00

Deputat Marian Enache: „Sporul natural negativ”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Subiectul acestei declaraţii politice face referire la statisticile îngrijorătoare privind sporul natural al României. Prin definiţie, sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi numărul decedaţilor într-o perioadă de referinţă, raportat la o mie de locuitori. Acesta este pozitiv atunci când numărul de nou-născuţi depăşeşte numărul decedaţilor, negativ când situaţia este inversă şi zero atunci când numerele sunt egale. România se află în a doua situaţie menţionată, fapt care va conduce la scăderea dramatică a populaţiei şi la îmbătrânirea ei.

Sporul natural din România a făcut trecerea de la statistici pozitive spre negative în perioada aferentă anilor de după Revoluţie. Prima cifră negativă a fost înregistrată în anul 1992, atunci când rata s-a cifrat la -0,2/1000 locuitori. Însă această diferenţă între naşteri şi decese a început să crească în anul 2008, înregistrând -1,5/1000 de locuitori, urmând ca în anul 2009 rata să fie de -1,7. În continuă creştere, în 2010 rata a fost de -2,3, în 2011 de -2,8, culminând în anul 2012 cu o rată de -3,6/1000 de locuitori. Acesta a fost anul în care, conform Anuarului Statistic al României 2013, a fost semnalată cea mai gravă situaţie înregistrată în România din 1960 încoace privind numărul de nou-născuţi: doar 180.000, reprezentând nouă copii la 1000 de locuitori. Faţă de un recensământ efectuat în anul 2011, bilanţul arată faptul că populaţia României s-a micşorat cu 3%, însemnând cu 620.000 de persoane mai puţin.

Datele din 2014 relevă o continuă scădere, în lunile martie, aprilie şi mai populaţia fiind estimată la 19.574.197 – 19.517.953 de români, cu o naştere la aproximativ fiecare 2 minute şi 37 de secunde, cu un deces la aproximativ fiecare 1 minut şi 59 de secunde şi o pierdere a un rezident la fiecare 2 minute şi 46 de secunde prin migraţie externă.

România în Europa şi în lume

La nivelul Uniunii Europene, deşi ratele sunt scăzute, acestea se menţin la un nivel pozitiv. Între anii 2004 şi 2006, cifrele au arătat o scădere de la 0,17 în 2004 la 0,15 în 2005 şi 2006, în anul 2007 acestea arată o creştere la 0,16, ca apoi să scadă la 0,11 şi să rămână constante pe parcursul anilor 2008 şi 2009. În anul 2010, situaţia a regresat spre 0,21, continuând să se menţină în valori apropiate. La nivel mondial, România se situează pe locul 209, cu o valoare de -0,26, fiind precedată de Germania cu -0,2, Slovenia cu -0,19, Ungaria cu -0,18 şi urmată de Lituania cu -0,28, Sfântul Vicenţiu şi Grenadine cu -0,31 şi Georgia cu -0,33 etc. Poziţia aceasta este alarmantă, deoarece pune în lumină probleme serioase în ceea ce priveşte nivelul de trai din România, condiţiile şi facilităţile de care populaţia poate beneficia.

Principalele cauze

Cauzele principale ale acestui fenomen sunt:

* numărul nou-născuţilor din ce în ce mai mic;
* numărul deceselor rezidenţilor din România;
* căsătoriile care înregistrează cifre din ce în ce mai mici în fiecare an;
* divorţurile, al căror număr este în continuă creştere;
* una dintre cele mai importante cauze este emigraţia. Numărul persoanelor care au emigrat este de 2,3 milioane, majoritatea fiind cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani. Categoria de interes, cea care aparţine vârstei la care se fac copii, este cuprinsă între 24 şi 45 de ani;
* de asemenea, a crescut şi vârsta la care se fac copii. În trecut, acest timp era în jurul vârstei de 20 de ani, iar în prezent este în jurul a 30 de ani;
* numărul mediu de copii pe cuplu este un alt factor care contribuie la scăderea sporului natural;
* modificările de comportament generaţionale;
* alte cauze: criza financiară, scumpirea serviciilor şi a produselor, rata ridicată a şomajului, creşterea dobânzilor la creditele bancare, chirii ridicate etc.

În judeţul Neamţ

Situaţia în Colegiul 8 din judeţul Neamţ pe care îl reprezint este la fel de gravă, având în vedere faptul că, în noiembrie 2013, în această zonă s-au născut 598 de copii, cu 110 mai puţini decât în luna anterioară şi cu 4 copii mai puţin decât anul anterior. În comparaţie cu anul 2002, atunci când se înregistrau 554.516 de locuitori, în anul 2013 s-au înregistrat 452.900 de persoane, dintre care 154.400 de persoane aveau domiciliul sau reşedinţa în municipii şi oraşe, iar restul de 295.500 locuiau în sate şi comune.

Măsuri propuse

O serie de măsuri trebuie luate pentru a soluţiona această problemă şi pentru a redresa cursul sporului natural. În primul rând, tinerii trebuie sprijiniţi cu scopul de a le oferi un mediu oportun pentru a-şi forma o familie şi pentru a-şi putea întreţine viitorii copii. Numărul cauzelor deceselor printre nou-născuţi trebuie scăzut prin măsuri riguroase în ce priveşte igiena în spitale şi dispensare. Campanii de promovare a unui stil de viaţă sănătos sau pentru evitarea accidentelor rutiere, spre exemplu, pot fi lansate la nivel naţional într-un mod constant şi conştient. Vor trebui făcute eforturi pentru a reduce numărul emigranţilor care pleacă în fiecare an din România. Aceste măsuri vor necesita resurse atât financiare, cât şi de timp, pentru a fi implementate, însă, dacă nu începem să gândim pe termen lung, consecinţele pot fi ireparabile.

Deputat Marian ENACHE
N.R.: Intertitlurile aparţin redacţiei

Articolul precedentHarpa și Humulescu, în concediu
Articolul următorFiscul vinde parcarea și o anexă a restaurantului Nefertiti