Mara CalistaImplicăm copiii în procesele decizionale din administraţia publică centrală şi administraţia publică locală! Am votat astăzi pentru adoptarea legii pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea condiţiilor necesare participării copiilor în procesele decizionale din administraţia publică centrală şi administraţia publică locală.

Potrivit proiectului, anual, începând cu anul 2025, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, vor organiza anual, cel puţin o serie de consultări cu copiii.

Instituţiile vor planifica un mecanism dedicat de consultări cu copiii în ceea ce priveşte temele de interes pentru aceştia ce va fi activat în funcţie de activităţile şi deciziile respectivei instituţii în măsura în care acestea sunt relevante pentru problematica drepturilor copilului.

Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, consiliile judeţene, instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora şi municipiile reşedinţă de judeţ vor posta, pe paginile proprii de internet, într-un limbaj accesibil pentru copii, prezentarea generală a instituţiei, precum şi obiectivele anuale privind activitățile dedicate prevăzute şi oportunităţile de implicare a copiilor.

Este important ca și cei mici să se implice activ, să învețe în mod plăcut ce înseamnă să contribui la binele comunității.

Mai multe detalii puteți citi aici.

Deputat Mara Calista

Articolul precedentAtenție șoferi! Se toarnă asfalt pe B-dul Decebal în Piatra-Neamț
Articolul următorDonald Trump va fi al 47-lea președinte al Statelor Unite
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.