0:00

Deputat Liviu Harbuz: “Necesitatea redefinirii spaţiului rural prin act normativ”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

După anul 1990, dar mai ales după anul 2000, foarte multe comune au fost transformate în oraşe deşi nu îndeplineau, decât în mică măsură, condiţiile prevăzute în Legea nr. 350/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi, cu modificările şi completările ulterioare.

După anul 2007 au fost înăsprite condiţiile de transformare a comunelor în oraşe şi implicit, stopată această tendinţă. Este de remarcat faptul că aceste oraşe nou-înfiinţate nu au putut beneficia de finanţarea comunitară de preaderare şi nici de fondurile alocate prin programele naţionale pentru reabilitarea infrastructurii rurale – reţele stradale, reţea de alimentare cu apă şi canalizare. Există multe situaţii în care comunele învecinate care au primit astfel de finanţări au reuşit să se dezvolte cu mult mai mult, creând astfel un alt gen de discrepanţe.

După 2007, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, nu s-a reuşit finanţarea acestora decât în mică măsură, accesul la finanţare fiind mult mai facil pentru proiectele cu valori mari. Din cele 250 de municipii/oraşe cu populaţie de până la 25.000 locuitori, doar 24 au o populaţie mai mare de 20.000 locuitori, iar dintre acestea 8 depăşesc cu puţin (sub 5%) acest prag. De remarcat că 55 de comune au fost ridicate la rang de oraş după anul 2000.

Pe teritoriul administrativ al unor oraşe şi municipii – care, conform legii de organizare administrativă a teritoriului ţării, alcătuiesc mediul urban – se află încă un număr important de localităţi care au caracteristici rurale, numite chiar sate, care intră numai din punct de vedere administrativ în componenţa spaţiului urban, menţionate distinct. Localităţile care intră, din punct de vedere administrativ, în componenţa oraşelor, nu sunt cuprinse în spaţiul rural românesc, acest fapt constituind un dezavantaj şi un dezechilibru al dezvoltării. Densitatea populaţiei nu constituie un criteriu suficient de delimitare, mai ales atunci când există localităţi mari, caracterizate încă de un mod de viaţă rural. Din acest motiv, este necesară utilizarea unor criterii suplimentare de clasificare. Se poate considera că o unitate administrativ-teritorială face parte din spaţiul rural dacă îndeplineşte simultan două din criterile de mai jos:
* are o densitate a populaţiei mai mică de 150 locuitori/km2;
proporţia gospodăriilor angajate în producţia agricolă este mai mare de 25%;
* îndeplineşte mai puţin de jumătate din indicatorii cantitativi şi calitativi minimali de dezvoltare urbană, conform Legii nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de cele prezentate, consider că noua definiţie a spaţiului rural reprezintă, pe de o parte, reflectarea situaţiei reale cu care ne confruntăm, iar pe de altă parte, reprezintă o măsură reparatorie a “excesului legislativ” din perioada de preaderare. De asemenea, noua definiţie ar permite o dezvoltare echilibrată a tuturor unităţilor administrativ-teritoriale învecinate, cu precădere a celor care fac parte din GAL-uri, contribuind astfel la creşterea eficienţei implementării strategiilor de dezvoltare locală şi la o mai bună utilizare a fondurilor europene.

Astfel, consider definiţia spaţiului rural aprobată la nivelul MADR (aşa cum este comunicat în răspunsul MADR nr. 64123/2013) ca fiind incompletă, fapt demonstrat în implementarea PNDR 2007 – 2013. Chiar dacă această definiţie este promovată în baza art. 50 din proiectul de Regulament privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), pentru a fi opozabilă celorlalte programe de dezvoltare, această definiţie trebuie reglementată prin act legislativ şi supusă dezbaterii parlamentare.

Deputat Liviu HARBUZ

Articolul precedentPARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN – COMUNICAT DE PRESĂ
Articolul următorNichifor Crainic la Piatra Neamț