Deputat Ionel Arsene: “Un nou început”

Arsene_Ionel

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte “Un nou început”.

Săptămâna trecută, pe bună dreptate, relaţia bilaterală româno-americană a fost pe prima pagină a ziarelor şi a fost comentată intens de posturile de televiziune. Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii înseamnă validare şi încurajare, înseamnă pregătirea unui nou capitol pentru relaţiile dintre Bucureşti şi Washington. Nu am deocamdată suficiente informaţii pentru a face o evaluare pertinentă a rezultatelor acestei vizite, dar constat că premierul şi interlocutorul său, vicepreşedintele american Biden, au abordat domenii variate, de interes comun.

În ultimii zece ani niciun premier român nu a mai fost într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Deşi în program nu a fost cuprinsă o întâlnire cu preşedintele Obama, premierul român a lăsat să se înţeleagă că vizita de săptămâna trecută este încununarea activităţii sale externe. Pentru Victor Ponta, această vizită poate deveni cartea sa de vizită pentru cariera sa politică.

În declaraţia mea politică, doresc să mă refer, în limita timpului ce-mi este alocat, la dimensiunea economică a întâlnirilor din capitala americană.

Premierul Victor Ponta a declarat că România trebuie să facă pasul următor în relaţia cu Statele Unite ale Americii în zona economică şi a cooperării comerciale, pornind de la nivelul excelent la care se află parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii în ceea ce priveşte componentele politică şi cea militară. Iar dacă vorbim de zona economică, atunci, desigur, ne referim în primul rând la compania Chevron şi la controversata problemă a exploatării gazelor de şist. Subiectul Chevron a fost, într-adevăr, unul discutat, dar de România sunt interesaţi şi alţi investitori americani de calibru, gen Exxon, General Electric, în zona energiei, dar şi investitori în zona agriculturii, a IT-ului, menţionând pe această zonă discuţiile purtate cu HP şi vizita la IBM.

Independenţa energetică nu este o sintagmă goală de conţinut. Este o oportunitate pentru România, care poate să aducă importante locuri de muncă şi scăderi majore ale preţurilor la energie. Iar aici avem exemple extrem de concrete. În Statele Unite ale Americii, de pildă, industria gazelor de şist a generat deja aproape un milion de locuri de muncă directe şi indirecte. Numai într-un singur stat, Pennsylvania, au fost create 72.000 de locuri de muncă în perioada 2009-2011, în urma extinderii industriei extractive.

Ţara noastră are şansa să urmeze exemplul altor ţări şi să folosească resurse extrase din România, care sunt mai ieftine decât cele transportate de peste graniţă. Nu trebuie să rămânem dependenţi de preţurile mari pe care le practică Gazprom din Rusia, în primul rând deoarece acestea sunt influenţate politic şi nu sunt determinate de piaţa liberă.

Pentru România, independenţa energetică este un obiectiv strategic naţional, care poate fi atins prin folosirea resurselor convenţionale, inclusiv cele din Marea Neagră, dar şi printr-un sprijin pe care Guvernul este foarte hotărât să îl acorde tuturor exploatărilor de resurse neconvenţionale, de gaze de şist, efectuate în România nu doar de compania americană Chevron, ci şi de alte companii, atât timp cât sunt respectate toate standardele de mediu.

Avantajele economice ar fi uriaşe. S-a confirmat încă o dată că Statele Unite ale Americii sunt pe cale de a câştiga o mare bătălie în economia mondială, prin faptul că folosesc în acest moment resurse mult mai ieftine. Gazul Statelor Unite este la o treime faţă de preţul din Europa, iar în ultimii ani aproape un milion de noi locuri de muncă au fost create în America în domeniul exploatării gazelor şi a petrolului de şist. La noi de ce nu s-ar putea?

Reprezentanţii Chevron i-au comunicat premierului că nu intenţionează să se retragă din România, ci să comunice mai clar atât condiţiile de protecţie a mediului şi cele tehnologice, cât şi avantajele economice.

Premierul a precizat că toate companiile care investesc în România trebuie să ştie că nu au motive de teamă şi că legea este respectată, iar persoanele care încalcă aceste legi şi atentează la integritatea altei persoane sau a proprietăţilor sunt sancţionate. Este de la sine înţeles, în aceste condiţii, că o parte importantă dintre cei care azi sunt împotriva proiectului, vor fi deschişi la explicaţii, dar trebuie doar să le primească. Va rămâne, cum se întâmplă în toate ţările din lume, o minoritate radicală care nu va asculta niciun argument oricât de raţional, dar care nu poate să impună majorităţii o decizie sau renunţarea la un proiect strategic naţional.

Voi încheia spunând că oficialii americani au transmis autorităţilor române mesajul că doresc ca interesele legitime ale firmelor să fie protejate şi au cerut asigurări că activitatea acestora va fi sprijinită, dacă este desfăşurată legal şi pe baza tuturor avizelor. Toate reacţiile au fost de încredere şi de satisfacţie pentru stadiul actual al investiţiilor şi de intenţii foarte clare pentru viitor.

Ionel ARSENE,

Deputat de Neamţ

Autor:

Ultima ora

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți

Un accident grav, în care au fost implicate 2...

Incendiu la o pensiune din Tarcău

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, 8 mai, la...

Reforma care taie din pix: primăriile din România, între ordonanță și „clarificări”

Reforma administrației locale promovată de Guvernul Bolojan începe să...

Accident în Piatra Neamț. O femeie și un copil de 1 an au ajuns la spital

Un accident s-a produs vineri, 8 mai, în municipiul...