În aprilie 2010, într-o şedinţă a Comisiei pentru Agricultură, am discutat despre confruntarea, de atunci, dintre producătorii agricoli şi marile reţele comerciale de tip supermarket sau hipermarket. Iată ce spuneam în declaraţia politică de la acea vreme:
“Disputa declanşată acum câteva zile de către mass-media privind închiderea marilor reţele comerciale pentru o zi pe săptămână (duminica) s-ar părea că vine în sprijinul producătorilor agricoli din ţara noastră. Comisia pentru Agricultură din cadrul Camerei Deputaţilor, întrunită în ziua de 13 aprilie 2010, a invitat părţile aflate în dispută pentru a afla punctul de vedere al fiecăreia în legătură cu problema pusă în discuţie. Fiecare dintre cei prezenţi şi-a susţinut cauza cu propriile argumente, nu neapărat şi corecte, care însă nu lăsau să se întrevadă o posibilă conlucrare nici în prezent, dar nici în viitorul apropiat. Dezbaterea purtată în Parlament a condus la evidenţierea unor aspecte deosebit de grave legate de nerespectarea legilor din România, de economia subterană şi de evaziunea fiscală, de câştigurile ilegale ale reţelelor comerciale străine, cât şi de aşa-zisele «câştiguri» ale producătorilor români. Multe dintre aceste acuze le auzeam pentru prima oară şi sper ca ele să fie comunicate instituţiilor abilitate pentru a se lua măsurile ce se impun. S-a vorbit, astfel, despre o evaziune fiscală de peste 4 miliarde de euro, despre importul de fructe şi legume, care reprezintă 70%-80% din consumul total din România, import făcut fără facturi şi fără plata de TVA, despre importatori care se fac că doar tranzitează România pentru a se sustrage de la plata taxelor, despre falsificarea documentelor de vânzare-cumpărare şi despre eludarea legilor cu sprijinul unor persoane sus-puse. În final, s-a desprins ideea că există o mafie care dirijează orice import de legume şi de fructe contra unor comisioane substanţiale. În pieţele agroalimentare micii producători de legume, fructe, lapte, carne au zile din ce în ce mai grele, deoarece intermediarii preiau produsele lor la preţuri derizorii şi le revând de 5-10 ori mai scump, aceştia fiind, de fapt, adevăraţii beneficiari. De aceea, se impune găsirea de soluţii pentru sprijinirea producătorilor agricoli din punct de vedere financiar, dar şi pentru valorificarea produselor. Este de neînţeles faptul că un litru de lapte este preluat de la producător cu aproximativ 0,40 lei şi se vinde în magazine cu preţuri de la 2,5 la 5,5 lei. Este cel mai concludent exemplu despre felul în care sunt «protejaţi» producătorii agricoli de către statul român, dar şi un avertisment că lucrurile nu mai pot continua în acest fel”.
Au trecut aproape patru ani de la data acestei declaraţii politice. Ce s-a întâmplat între timp? Aproape nimic important. Poate doar faptul că producătorii români au reuşit să crească cantităţile livrate către populaţie prin unităţi comerciale mici, de tip market de cartier.
Din păcate, nu s-a ajuns la forme de asociere care să le permită investiţii în depozite, urmate de aprovizionarea constantă şi substanţială a acestor centre comerciale. Oamenii caută produsele româneşti care, se ştie prea bine, sunt superioare din punct de vedere calitativ şi nutritiv celor aduse de pe alte meleaguri. Mai sunt însă foarte multe lucruri de făcut pentru ca ele să-şi găsească locul cuvenit pe mesele, dar şi în magazinele noastre.
Sunt convins, totuşi, că nu-i departe ziua când roadele pământului nostru se vor găsi la discreţie şi că ele vor înlocui treptat produsele din import. Eu nu împărtăşesc neapărat opinia celor care se revoltă împotriva străinilor care transferă banii câştigaţi la noi în ţara lor de origine. Eu vreau doar să găsim cât mai repede căile prin care să crească consumul de produse româneşti, iar profitul obţinut să fie reinvestit în agricultura autohtonă. Există legi adecvate, mai putem iniţia şi altele dacă e nevoie, există instituţii abilitate, există voinţă din partea producătorilor agricoli, nu-i nevoie decât de aplicarea legislaţiei în favoarea românilor.
Deputat Ioan MUNTEANU
