Dragusanu_Vasile_Catalin

Ultimul studiu UNICEF arată că, în Europa, România ocupă prima poziţie în clasament în ceea ce priveşte numărul de copii abandonaţi. În prezent, beneficiază de serviciul de protecţie socială aproximativ 60.000 de copii. Fie că au fost abandonaţi la naştere în maternităţi, în secţii de pediatrie, fie că au fost lăsaţi la voia întâmplării de către părinţi iresponsabili, aceştia aşteaptă ca statul să le acorde o nouă şansă – aceea de a avea o viaţă normală în cadrul unei familii adoptive. Însă, din nefericire, numărul familiilor care reuşesc să învingă procesul greoi al adopţiei este scăzut în comparaţie cu numărul îngrijorător de ridicat de copii abandonaţi. Pentru a observa creşterea ratei de abandon maternal, doresc să vă prezint câteva date reale din ultimii 3 ani. În anul 2010 au fost înregistrate 1.315 de cazuri de abandon, în anul 2011 s-a semnalat un număr de 1.432 de astfel de cazuri, iar în anul 2012 aproape 1.500 de copii au fost părăsiţi. Trendul ascendent al abandonului maternal derivă din următoarele considerente: În primul rând, din cauza situaţiei materiale precare a familiilor. Statisticile arată că lipsa resurselor financiare reprezintă principalul motiv pentru care mamele îşi abandonează propriii copii. În al doilea rând, de vină sunt vârsta fragedă şi carenţele educaţionale ale mamelor. Un studiu recent a schiţat profilul femeilor care îşi abandonează pruncii. Astfel, 28% dintre mame aveau sub 20 de ani, 42,2% nu fuseseră înscrise niciodată într-o unitate de învăţământ, iar 27% nu finalizaseră şcoala generală. Nu în ultimul rând, lipsa sprijinului partenerului sau familiei poate influenţa decizia mamei de a-şi abandona pruncul. Totodată, aş vrea să trag un semnal de alarmă autorităţilor statului asupra numărului mare de copii părăsiţi, nebotezaţi şi asupra problemelor cu care se confruntă aceştia – lipsa certificatelor de naştere. O formă temporară de abandon este reprezentată de plecarea părinţilor la muncă în străinătate. Copiii consideră această despărţire drept un act de violenţă pentru că nu înţeleg de ce trebuie să fie separaţi de propriii părinţi. Din această cauză, mulţi copii au tulburări de comportament, intră în stări depresive, aleg o cale a fărădelegilor sau recurg la disperatul gest al sinuciderii. Peste 30% din cazurile de abandon au fost urmate de depresii, în timp ce peste 20 de cazuri de sinucideri au fost raportate la autorităţi în ultimul an. Abandonul copiilor constituie o problemă majoră cu care se confruntă societatea noastră. Pentru a oferi o şansă acestor copii uitaţi de familii, copii care au nevoie de dragoste şi de “alinarea” sentimentului de singurătate, trebuie să debirocratizăm şi să simplificăm procesul adopţiilor atât pentru familiile din România, cât şi pentru cele din statele partenere.

Cătălin DRĂGUŞANU,

Deputat de Neamţ